Veneția – seducție la 40 de grade

August, sâmbătă la prânz. Italia e în pauza de masă. Ne învârtim puțin să găsim deschisă o gheretă de unde să luăm un bilet de troleu până la autogară. Dar nu, Italia e în pauză de masă și asta nu se deranjează nici dacă un cataclism e pe cale să se producă. Mergem pe jos, nu e departe. Foarte cald, un nou sentiment de curgere a soarelui prin vene. Nu mai știam dacă e cald pentru că sunt întradevăr 40 de grade cu o udimitate ce le potenează, sau e atât de cald pentru că ne apropiem de Veneția.

Din Mestre sunt două posibilități de a ajunge la Veneția cu transportul în comun. Din Gara Venezia Mestre cu trenul până în Gara Venezia Santa Lucia, legată cu uscatul prin calea ferată care traversează podul translagunar. Sau cu o serie de autobuse care te duc până în Piazzale Roma (pe lângă Gara Santa Lucia, la intrarea în lagună). Din motive care îmi sunt acum necunoscute (asta pentru că data viitoare voi lua cu siguranță trenul ca să ajung și eu pe celebra Santa Lucia care apare în toate filmele despre Veneția, văzute ulterior), noi am ales autobusul. În 20 de minute am ajuns în Piazzale Roma, dar deja se putea vedea laguna, apă, multă apă, miros de mare, iar soarele lucea în orice petec ud.

P1110468

În Piazzale Roma, ajung de altfel toate autobusele turistice care leagă Veneția de cele mai mari aeroporturi din zonă Marco Polo și Treviso. Această piață este locul de unde pornesc vaporetto-urile sau alte ambarcațiuni spre inima adevăratei Veneții. Piața aceasta, un loc turistic în sine și deosebit de aglomerat, are ca centru modernul pod peste Canal Grande, Ponte della Constituzione, inaugurat în 2008. Pentru 8 euro (anul 2009) ne-am cumpărat câte un bilet dus-întors la vaporetto. Existau și alte modalități. Vaporetto este un fel de autobus pe apă, dar există și așa numitele taxiuri pe apă, ambarcațiuni mai mici pentru mai puține persoane dar care costau în consecință. Nu le recomand decât dacă ai mulți bani și nu-ți pasă de ei, căci sentimentul de a te îndrepta pe Canal Grande spre Piazza San Marco este minunat, oricum.

P1110475

Veneția te copleșește imediat ce intri mai adânc în tainele ei. Clădirile extraordinare ce par că plutesc pe apă, culorile uluitoare, patina timpului, îndrăgostiții înlănțuiți și din când în când câte o gondolă ce plutește ușor, toate acestea nasc un sentiment unic. Iar tu ești încă pe apă, n-ai văzut nimic din farmecul străduțelor sau al piețelor seculare. Mirosul sărat al mării care-ți inundă nările este extraordinar. Nu-i înțeleg pe cei care spun că Veneția miroase urât. Veneția miroase a apă sărată, a apă de mare, ce este dezgustător în asta?

P1110511

P1110516

Cum treci de podul Rialto, deja te afli în inima Veneției. Podul Rialto este cel mai cunoscut Pod din Veneția, construit la finalul anilor 1500, asta după ce s-a încercat sute de ani unirea celor două maluri prin poduri de lemn care s-au prăbușit. Este o construcție solidă și un important punct de atracție printre obiectivele turistice ale Veneției. De aici mai înaintăm puțin pe Canal Grande și ajungem în splendida Pizza San Marco. Am recunoscut-o de la poștă, Palatul Dogilor în dreapta, Campanille în stânga, iar în mijloc tronează Catedrala San Marco cu povestea ei impresionantă. Dacă mi-aș fi dat răgaz, aș fi plâns cu siguranță, însă rămăsesem fără aer și aveam nevoie să respir, ca Veneția să mă poată seduce pe parcursul întregii zile ce avea să urmeze.

P1110505

P1110526

Mi-am amintit, de pe vremea când mă uitam la Sunset Beach că Meg și Ben doreau să ajungă la Veneția… era o imagine mentală de care m-am agățat ani de zile. În acea zi aveam însă să o trăiesc. Am urcat în Campanille și mi-am tras sufletul cu Veneția la picioarele mele, am rătăcit pe străduțe lăturalnice și am fremătat pe fiecare pod mai mic, m-am îndrăgostit de cântecul gondolierului și nu în ultimul rând am luat cina “cu vedere la apus și la Canal Grande”. Când aglomerația părea că se mai rarefiază, ne-am bucurat mai bine de imensa piață venețiană, mi-am pus o mască și deși era august mi-am imaginat că sunt la carnaval.

P1110585

Apoi am colindat străzile din centru, ticsite de magazile de lux, perfecte pentru window shopping și am lăsat să cadă noaptea peste Veneția înainte de a o părăsi. Nu am vizitat muzee, nu am făcut ce face tot turistul la Veneția și nu ne-am lăsat dominați de mulțimile de fotografi asiatici. Am gustat Veneția în stilul nostru, a fost ca un shot luat într-un moment de mari emoții și apoi am plecat mai departe fără să facem poze, doar ne-am bucurat de felul în care felinarele scriau o altă poveste pe Canal Grande.

P1110698

Ne vom întoarce, ne vom întoarce la tine oraș fabulos. Ne-ai sedus, iar noi te-am abandonat, dar nu pentru totdeauna… 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *