Pe Luci îl cunosc de când mă știu și uneori am senzația că îl știu chiar dinainte 🙂 Așa că blogul lui îl pun aici doar pentru voi (și mai ales pentru cei pasionați de muzică, fotbal și pamftele, și, deși știu că nu “pușcă ceva undeva” și de poezie, pentru că Luci scrie niște poezii senzaționale). Știam că a fost de vreo două ori în Italia pentru o competiție inedită și l-am rugat să ne povestească și nouă despre ea. A ieșit cu umor 🙂
Prima mea experienţă cu străinătatea fost în 2004, cu destinaţia Italia, făcând parte dintr-o echipă sportivă de… împins căruţe. Fiind prima oară şi ieşirea spre alte graniţe nu se făcea doar cu buletinul, nenea de la vama austriacă m-a suspectat, pentru că n-aveam nicio viză pusă în spatele paşaportului iar în poză am ieşit puţin… colorat (asta nu că n-aş fi eu puţin mai bronzat din naştere). A trebuit să-i explice cineva din grupul nostru că e prima oară când ies din ţară şi care ar fi destinaţia spre care ne îndreptăm…
După alţi 5 ani am revenit… aceleaşi locuri, aceeaşi experienţă, acelaşi concurs…
Montebelluna aparţine oraşului Treviso, este o zonă pitorească, numai bună să-ţi faci o casă de vacanţă undeva spre înălţimi… De sus, de unde eram cazaţi (Pensiunea La Pineta – super OK), se vedea şi un teren de fotbal ce-mi facea cu ochiul! 😀
Ce înseamnă Europalio? Ei bine, e o competiţie ce constă în împingerea unei căruţe în pantă, în care se află 380 kg, pe un traseu de 2000 m.
În afară de România, au mai participat echipaje din Franţa, Italia, Ungaria, Germania, Slovenia, Finlanda şi Polonia, în total 10 team-uri. A fost ce-a de-a noua ediţie a Europalio, eu am participat la două până în prezent, în afară de cea a acestui an am fost şi la cea din 2004.
Despre competiţia în sine? E greu… e foarte greu, chiar epuizant, după ce te-ai văzut trecut de linia de sosire poţi spune că te simţi cu adevărat împlinit, e cursa care te supune la un efort fantastic, în, poate cea mai epuizantă probă de rezistenţă de care ai dat dovadă vreodată! E proba în care spiritul de echipă, ambiţia şi mentalitatea de învingător doboară orice obstacol. Da, învingător eşti atunci când ai trecut linia de sosire, indiferent că te-ai clasat pe locul 1, pe 5 sau pe 9, învingător eşti atunci când ţi-ai îndeplinit obiectivul…
Am terminat în acel an pe locul 8, unul aceptabil, deşi puteam urca chiar mai sus cu o poziţie, fiind la 16 secunde de echipajul Germaniei, timpul nostru a fost 11.39.79, ceva mai bun ca şi în 2008(12.15.74)…
În ziua următoare se desfăşoară concursul inter-regional, unul cu o mai mare importanţă pentru cei din zonă, pentru că orgoliile sunt maxime! Iată câteva dintre echipaje: Contea, Biadene, Guarda, Busta etc (dacă sunteţi interesaţi, pe net puteţi găsi mai multe informaţii despre această competiţie).
Cum spuneam, în acel an ne-am cazat la o pensiune aflată în regiunea Biadene, o pensiune ce-ţi oferea o panoramă a localităţii extraordinară atât ziua dar mai ales noaptea (atât de relaxantă, încât, dimineaţa, după ce făceai cu privirea un tur al localităţii, îţi încărcai bateriile la MAXIM – maxim, am spus 🙂 )…! Preţurile la mâncare nu au fost exagerate, la market-urile din zonă la fel, însă la haine… nici nu te puteai apropia… Cel puţin în acea zonă…
În schimb curăţenea e la ea acasă, era chiar enervant de perfect totul şi cu bun gust, o transparenţă a culorii, rafinamentului şi a verdelui de o prospeţime unică. Merită făcută o vizită prin acele locuri dacă aveţi ocazia. Măcar, o dată în viaţă! Că, cine ştie…
Voi știați ceva despre această competiție interesantă?
