Încep cu acest concurs din titlu pentru că trebuia să consemnez aici pe blog, faptul că Vizitează Italia a împlinit acum în februarie 1 an de existență. Da, sigur că l-am pus online abia pe 1 aprilie, dar am început să scriu încă din februarie, cred că pe 9 am cumpărat domeniul, dacă rețin bine și imediat m-am pus pe scris. Sigur că am avut eu alte așteptări de la mine și de la acest proiect, dar totuși mă bucur că am strâns cât am putut să strâng aici pe blog despre Italia mea dragă.
Am citit de câteva ori acest pasaj din Agonie și Extaz și la a nu știu câta recitire mi-au dat lacrimile. E fantastic Irving Stone, mi-l și imaginez cu ochii închiși închipuindu-și o scenă atât de frumosă, căci să fii de piatră și tot te-ar mișca atmosfera de vis. Dacă n-aș fi ajuns la Florența până să citesc acest fragment probabil că aș fi făcut tot posibilul să ajung. Dacă n-aș fi fost deja îndrăgostită de acest oraș cel mai probabil că m-aș fi îndrăgostit iremediabil din această scenă:
„Câteva nopți mai târziu, când luna era plină și aerul înmiresmat, stăteau împreună la fereastra bibliotecii, privind spre Via Larga și dealurile înconjurătoare.
– Florența e plină de magie în lumina lunii, suspină Contessina. Aș vrea să o pot privi de undeva de sus.
– Știu un loc, exclamă el. Chiar peste rău. E ca și cum ți-ai putea întinde brațele și ai îmbrățișa orașul.
– N-am putea să mergem? Adică, acum? Ne putem strecura prin grădina din spate, separat. O să-mi iau pelerina cu glugă.
O luară pe drumul pe care mergea el întotdeauna, în unghi ascuțit spre Ponte alle Grazie, traversând râul Arno și urcând spre bătrânul fort. Stând pe parapetul de piatră, era ca și cum își legănau picioarele în râul ce traversa orașul. Michelangelo îi arătă vila tatălui ei în Fiesole, cu Badia chiar lângă ea, zidul cu opt turnuri ce apărau orașul la poalele dealului Fiesole, înghesuiala albă și strălucitoare a Baptistierului, Domului și Campanilei, Signoria, cu turle înalte din piatră aurie, orașul oval închis de ziduri și râu, și pe partea lor, Palatul Pitti, luminat de lună, construit cu piatra din propria carieră din grădina Boboli, chiar sub parapet.
Stăteau aproape unul de celălalt, mângâiați de lună. Erau prinși de frumusețea orașului și de dealurile care îi îmbrățișau la fel de drăgăstos cum era Florența îmbrățișată de zidurile ei. Degetele lor se căutară încet pe suprafața aspră a pietrei, se atinseseră și se împletiră.”
Am știut și știu că cel mai mare câștig al blogurilor sunt pentru mine oamenii. Și mereu mă gândesc cu drag la cei care au răspuns cu seriozitate solicitărilor mele și au devenit parte din povestea proiectelor mele. Elena este un astfel de om, care de la un simplu comentariu la articolul trecut, mi-a trimis întreaga poveste a vacanței sale din 2012, pentru că, citez: „Am acceptat invitația doar de dragul ei (chiar dacă nu o cunosc personal) pentru că i-am citit postările pe Miresici, pe Plimbărici și pe bloguri.” Elena, nu știu cum să-ți mulțumesc pentru poveste și pentru faptul că nu a trebuit să te întreb mai mult de o dată dacă dorești să scrii un guest post. Pentru mine și proiectul Vizitează Italia, înseamnă mult, foarte mult… dar să-ți dau cuvântul.
Ajung împreună cu soțul meu la Florența într-o după-masă de duminică, după un drum cu mașina, fără probleme de vreo 13-14 ore din România. Ne cazăm la hotel Grifone, luat prin agenție, cazare 11 nopți cu mic dejun inclus. Un lucru important – hotelul are parcare proprie care costă 10 euro/zi, iar noi am primit o reducere de 4 euro pe zi. De asemenea, taxa turistică se plătește doar pentru primele 7 zile și a fost de 4 euro pe zi (scumpă, la Verona a fost 1,5, la fel si la Mestre). La agenție am plătit 525 euro. Menționez că prețurile sunt pentru 2012. Camera a fost ok, mare, curată, cu aer condiționat, un mic frigider cu răcoritoare, apă, etc., micul dejun variat, se putea servi înăuntru sau într-o curte mică interioară. Recepționerii italieni au fost foarte amabili, spre deosebire de colega lor româncă. Mda… o ignorăm, normal, doar nu ne stricăm buna dispoziție din cauza ei. De obicei plecam dimineața pe la 10 de la hotel, după micul dejun și ne întorceam seara. Eu nu mă duc în nicio vacanță să petrec timp în hotel, să mănânc și să dorm, eu trebuie sa vizitez și să văd cât mai mult.
În prima zi, deși mai eram puțin obosiți, plecăm să vizităm Florența, bineînțeles, pe jos. Nu aveam nici un plan pentru prima zi a vacanței, doar să ne plimbăm. Am luat o hartă de la hotel și am pornit pe malul râului Arno. Ajungem la Ponte Vecchio, facem poze, ne plimbăm prin Piazza della Signoria, admirăm Loggia dei Lanzi, vizităm bisericile Santa Croce și Santa Maria Novella. Facem o mică pauză, cât să luăm prânzul, pizza și tiramisu, delicioase. Vizităm apoi Domul, Basilica di Santa Maria del Fiore, urcăm în cupola domului, iar după cele 464 de trepte avem parte de o priveliște minunată!
Pentru a doua zi aveam bilete la Galleria dell’Academia pe la ora 12. Până atunci ne-am oprit în Piazza Santissima Annunziata pentru o înghețată. Pe strada Ricasoli unde se află Galleria, era foarte mare aglomerație, deși aveam bilete rezervate online, am stat vreo 15 minute la rând. Biletele au costat 30 euro, cu taxa de rezervare inclusă. După ce am ieșit încântați de la galerie, ne-am mai plimbat doar puțin prin oraș pentru că voiam să văd finala feminină la aparate de la Olimpiada londoneză. Întorcându-ne la hotel, ghici pe unde trecem? Pe strada Orcagna, văd hotelul cu același nume și îmi aduc aminte că am citit pe Plimbărici că aici te-ai cazat tu. Ne-a plăcut la Florența însă partea cea mai frumoasă a vacanței de-acum urma să înceapă…
A treia zi era dedicată orășelului meu preferat din Toscana, Lucca. Mi-am dorit să-l vizitez de când am văzut ediția Top Gear filmată acolo. Ei bine, ne-am chinuit și noi un pic cu parcarea, dar odată rezolvată problema asta, ne-am bucurat din plin de frumusețea orășelului. Am vizitat domul, biserica San Michele in Foro, biserica San Frediano, am admirat Torre Guinigi, ne-am relaxat in Orto Botanico, ne-am plimbat pe “mure della citta”. Nu pot să nu menționez piețele: Piazza dell’Anfiteatro și Piazza Napoleone, unde am mâncat cea mai bună înghețată. Plec cu părere de rău din Lucca, fără să știu că peste câteva zile o să mă întorc.
În a patra zi am vizitat San Gimignano, într-o zi de târg. Am admirat faimoasele turnuri, ne-am odihnit in Piazza della Cisterna, am făcut “people watching” și am găsit un loc de unde am avut o panoramană superbă asupra Toscanei.
În ziua a cincea am fost la Siena, Domul este foarte impresionant, noi l-am admirat doar din exterior, cozile erau prea mari si n-am avut bilete rezervate. Piazza del Campo era pregătită pentru al doilea Palio din an, care urma sa aibă loc peste câteva zile, iar pe clădiri atârnau steagurile specifice fiecărei echipe care reprezenta un cartier – “contrade”, în italiană.
Sâmbata… it’s market day in Cortona! Ne-am plimbat pe străzile unde s-a filmat ”Under the Tuscan Sun”, am ascultat clopotul din Campanille în Piazza della Reppublica, ne-am plimbat pe singura strada plană din Cortona – Via Nazionale sau Ruga Piana, ne-am rătăcit pe străduțele înclinate, am căutat casa Bramasole dar… n-am găsit-o 🙁 Eram la granița cu regiunea Umbria iar în depărtare se vedea lacul Trasimeno.
Duminică am mers la Arezzo, unde s-a filmat filmul “La vita e Bella”. Am văzut afișe din film prin diferite vitrine, ne-am plimbat prin Piazza Grande sau Piazza Vassari în centrul orașului vechi.
Pentru următoarea zi era planificată o vizită pe dealurile Toscanei 🙂 Am fost prin Castellina in Chianti, Greve și Rada in Chianti. În a doua parte a zilei ne-am hotărât pe loc să mergem și la Volterra, alt orășel medieval unde am parcurs obișnuitul traseu prin piețe, pe străduțele înguste pe care le iubesc, am văzut ruinele amfiteatrului și am așteptat apusul pe zidurile cetății.
Penultima zi – Pisa. Campo dei Miracoli e, într-adevăr, impresionant, dar nu am rămas mai mult de o oră în Pisa. Am profitat de faptul ca Lucca e la doar 20 de km și m-am reîntors în orășelul meu favorit. Ne-am plimbat din nou pe străzile înguste, prin piețele minunate și pe zidurile cetății.
În ultima zi am rămas în Florența. Am trecut pe Ponte Vecchio înspre Palazzo Pitti, în Oltrarno, iar apoi am urcat pe jos la Piazzale Michelangelo.
A fost o vacanță foarte reușită, nu a fost foarte cald (ca anul acesta, când la ora 2 a trebuit să plecăm la hotel, nu am mai putut sta afară din cauza căldurii), am avut timp suficient să văd tot ce mi-am dorit, să savurăm preparate excelente din bucătăria italiană și multă înghețată și cappuccino. Din fiecare oraș am cumpărat câte o carte ca suvenir, plus un ghid complet despre curentul renascentist de la Galleria dell‘Academia. Pentru o următoare vacanță în Toscana vreau neapărat să văd Galeriile Ufizzi, să urc în Campanile di Giotto, să vizitez Montalcino, Montepulciano, Pienza, din nou Lucca și probabil, multe altele 🙂 Cine știe? Poate peste vreo 2-3 ani…
P.S. Oricum, cred că este greu să transpui în cuvinte ceea ce simți când vizitezi Toscana, iar pozele nu reușesc în totalitate să redea frumusețea locului. Pur si simplu, trebuie să fii acolo!
Pentru prima dată, Vizitează Italia participă la Miercurea fără cuvinte, proiect inițiat de Carmen. Și cum puteam începe mai bine, decât cu Firenze în plină toamnă. Mai multe imagini găsiți pe pagina de facebook Vizitează Italia (Important: ca să aflați despre cele mai noi articole apărute pe Vizitează Italia, să vedeți pozele din călătoriile mele italiene, dar și să citiți alte materiale despre Italia, un like dat paginii de facebook rezolvă toate aceste lucruri, mulțumesc!) 🙂
Vă povesteam în articolul precedent, cum poți vedea minunile Florenței printr-o plimbare exterioară de la gara Santa Maria Novella, până în Piazzale Michelangelo, de unde Florența ți se va părea la picioarele tale. Ții minte probabil că, te-ai oprit la o singură cafea în Piazza Signoriei și abia apoi te-am trimis să te cazezi. Deci acum suntem undeva, după-amiaza, când tu o poți lua liniștit spre Panteonul Florenței, acest muzeu cimitir pe care NU îl poți rata la prima ta vizită în capitala Toscanei: Santa Croce, locul de veci al lui Machiavelli, Michelangelo, Galieli, Rossini și mulți alții la fel de celebrii și de geniali…
Biserica Santa Croce, aflată în plin centrul Floreței, poate fi vizitată gratuit, așa ca și Domul și orice altă biserică din Florența. Dar, ca să ai acces la morminte (și crede-mă că vrei să ai) plătești o taxă de muzeu, cum ar veni de 5 euro/persoană. Eu sunt contra oricărei taxe care îți permite să vizitezi un lăcaș de cult, dar aici nici nu se punea problema să nu plătim. Poate data viitoare nu voi ține neaparat să intru, dar o dată, merită cu siguranță. Sentimentul dat de acele morminte, în care am spus că își dorm somnul de veci, cele mai luminate minți ale culturii omenești, este indescriptibil.
De la Santa Croce, pe prima stradă la dreapta, cum stai cu spatele la Biserică, printr-un labirint de străduțe pitorești, ajungi la Casa lui Dante, o casă cu pereți medievali, în vârful căreia se ondulează în vânt, măreț, steagul Italiei. Aici, pe această stradă, lângă această casă, se spune că Dante ar fi întâlnit pentru prima dată ochii Beatricei și nu i-a mai putut uita. Casa se poate vedea și în interior, dar datorită numărului mare de turiști, noi n-am mai stat la coada imensă și n-am mai intrat.
La colțul străzii lui Dante, o să observi cea mai aglomerată mică pizzerie din Florența și după spusele lui Clau, cu pizza cea mai gustoasă, că altfel n-ar fi așa buluceală mare. O felie de pizza, măricică, costă 4 euro și te satură pentru cel puțin jumătate de zi. Nu rata să guști o pizza fiorentină, măcar pentru dragul comparației, știi doar că în Italia pizza nu e foarte bogată în incrediente ca la noi, dar cele folosite sunt toate foarte proaspete și ecologice, de unde și savoarea excelentă. Eu îmi iau numai Margherita în Italia și pot jura că este cea mai savuroasă pizza din lume (asta, pentru cei care spun că pizza în Italia e nasoală, ei fiind obișnuiți cu pizza de la noi, care se rupe sub greutatea incredientelor).
Cu stomacul plin, putem sta să cugetăm la variantele pe care le avem în continuare: putem alege varianta muzeelor, categoric (Uffizi, Pitti, Academia) sau puteam să ne bucurăm de atmosfera Florenței prin descoperiri personale, care să nu ne coste nimic. Pentru că eu n-am văzut muzeele (încă, deși îmi stă David în gât), îmi îndrept gândurile spre atmosfera Florenței de exterior și în continuare voi recomanda câteva lucruri, ce mai pot fi făcute prin Florența, all by yourelf și pe bani puțini sau aproape gratis:
Mereu am spus că sunt două posibilități mari și late de a vedea acest foarte frumos oraș italian, la un buget decent: ori te axezi pe „exterior” și abordezi o vacanță mai puțin culturală, dar cu o atmosferă sublimă, ori încerci un city break „interior”, de o mare valoare culturală. Sigur că le poți îmbina pe cele două și astfel să stai la Florența cel puțin o săptămână sau 10 zile. Dar, în cazul în care n-ai la dispoziție atâta timp și nici un buget imens, cele două variante sunt foarte la îndemână. Eu l-am verificat pe primul, dar asta și pentru că m-a ajutat vremea bună de final de toamnă și pentru că asta am căutat în primul rând, dar data viitoare cine știe… depinde de sezonul în care voi ajunge.
Azi o să scriu, despre cum se poate vedea Florența „exterioară” în toată splendoarea ei și cum o puteți face accesibilă și de neuitat. Nu am pretenția că sfaturile pe care le voi da să se potrivească tuturor, dar mie mi s-au potrivit și am vaga impresie că vor fi și pe placul altora.
Când am ajuns eu la Florența, ea era foare „aproape” cu un avion low cost până la Pisa și de acolo în mai puțin de o oră, cu un tren regional cobori la Santa Maria Novella, aproape de centrul frumoasei Florențe. Acum, cel puțin din Cluj, zboruri low cost spre Pisa nu mai sunt, dar sunt spre Forli, de unde în mai puțin de 2 ore, ajungi tot cu un regional în aceiași frumoasă gară Santa Maria Novella. Gara se numește atât de poetic, după numele bisericii de la gară, Santa Maria Novella, o biserică extrem de frumosă, care în orice alt oraș din zonă ar putea fi „domul” nu alta, dar în Florența, e doar „biserica de la gară”, ce destin, nu?
Odată ce ați ajuns în gară, indiferent de partea în care aveți cazarea, merită să faceți cele 15 minute pe jos până la Domul Santa Maria del Fiore, sau simplu Domul din Florența… Drumul este minunat și dacă apreciezi Italia mai ales, vei avea timp suficient să intri în atmosfera orașului. Poți lua și unul din autobusele de la gară, dar nu merită, numai dacă nu ai cumva cumplit de multe bagaje. După ce ai văzut Domul și Baptistieriul, ia-o încet spre Piazza de la Signoria, cu al său Palazzo ce găzduiește în prezent Primăria orașului Florența și dacă nu ești în criză de timp (bine ar fi să nu fii) stai la o cafea în acest punct fierbinte al Toscanei. Cum stai cu fața la copia lui David, din fața Palatului Signoriei, în dreapta ta, o stradă medievală desprinsă din alt secol te va duce fix pe mal de Arno. Nu știu dacă ai observat, dar până în acest punct, aproape că ai străbătut tot centrul Florenței și ai cheltuit eventual, bani de o cafea. Desigur, dacă intri prin magazinele cochete de pe această stradă medievală s-ar putea să îți consumi în 10 minute tot bugetul vacanței, deci nu intra (glumesc! intră dar vezi ce faci, pe propria răspundere, eu era cât pe ce să-mi iau cea mai frumoasă agendă din lume, legată în piele, cu multe zeci de euro, dar era frumoooooasăăă foc!).
Revenind, vei ajunge la Arno, vei trece pe lângă Muzeul Științei, Galielo Galilei, unde poți intra dacă vrei să vezi unul din degetele savantului și parte din munca lui genială, dar dacă nu vrei să plătești cei 7 euro de la intrare (ieftin, comparativ cu alte muzee fiorentine) atunci fă-te că nu-l vezi și mergi spre Ponte Vecchio… ah… minune a Florenței, până și Napoleon s-a îndurat de acest pod și a renunțat la a-l mai bombarda. Traversează-l, iar apoi ia-o la stânga pe celălalt mal de Arno. Mergi într-o plimbare relaxantă fără să te mai gândești la ceva, trăiește clipa, atunci și acolo, iar la un moment dat, vei vedea indicatoare spre Piazzale Michelangelo. TREBUIE să urci, alături de Fiesole, de aici obții cea mai frumoasă panoramă a orașului de pe Arno. Ai și aici o copie după David a lui Michelangelo (originalul îl găsești tot în Florența, la Galeriile Academiei), David de aici însă, pare că își veghează și venerează orașul de la înălțime. Trebuie să-ți spun că vei petrece ceva timp aici… contemplând…
OK, e momentul să mergi să te cazezi și/sau să mănânci, iar apoi să te întorci în mijlocul orașului. Ține minte că Florența nu este totuși o metropolă, distanțele pot fi parcurse pe jos, multe dintre ele, unde mai pui că fiecare stradă are altă poveste și fiecare ungher vrei să-l imortalizezi pe cameră. Orașul este dureros de fotogenic, vei veni cu multe imagini înapoi, chiar și dacă îți spui de acasă că nu vei clikăi la fiecare pas… te atrage, ți va părea așa de frumos, că vei spune că e păcat să nu iei frânturi din el cu tine…
Mai am cel puțin o plimbare importantă prin orașul artei și la Renașterii, una care trebuie făcută obligatoriu și alte câteva tips-uri care te vor ajuta să descoperi singur orașul, dar vom continua călătoria în episodul următor 😉
