Pisa, o bucățică din soarele Toscanei

Dacă aș fi știut eu atunci când am ajuns la Pisa cât de tare mă voi îndrăgosti de regiunea din care face parte, după numai câteva luni, cred că m-aș fi uitat mai bine în jurul meu și aș fi sorbit din priviri fiecare rază de soare de acolo.

La Pisa am ajuns la începutul “lunii de miere“, așa au fost biletele de avion. Am știut de la început că nu vom petrece mai mult de jumate de zi la Pisa și ea era un scurt episod de trecere spre Cinque Terre, dar datorită Turnului înclinat și Câmpului Miracoli am decis ca oprirea să facă și ea parte din itinerarul scurtei vacanțe.

Peste România ploua de mama focului când am plecat noi spre Italia și la bord știu că am fost anunțați că și la Pisa plouă. Am fost puțin dezamăgită, dar m-am luat în zbor cu norișorii pufoși alte goluri de aer și am uitat cu desăvârșire că vremea ar putea să ne strice cheful… apoi m-am gândit că n-are ce strica 😉

Pe Galileo Galilei (aeroportul din Pisa) însă, era soare și călduț, Soarele Toscanei nu dezmințea, era acolo prezent la apel. Apoi în scurt timp, imediat ce ne-am îndreptat cu trenul din aeroport spre oraș, soarele începea să încălzească cu putere, iar eu renunțam la câte un strat de haine, rând pe rând.

De la Gara din Pisa spre centrul orașului o poți lua pe jos agale, admirând clădiri și bucurându-te de soare (desigur bucuria cu soarele s-ar putea ca în august să fie puțin diminuată căci face pe la umbră 40 de grade). De fapt o poți lua frumos pe jos chiar de la aeroport. Ador aeroportul din Pisa, din păcate nimic nu mai zboară spre Pisa de la Cluj, îl iubesc pentru că de la aeroport la gară faci 20 de minute pe jos mers normal, iar până în centru mai adaugă 10 minute, am probat asta când am vizitat Toscana și n-am făcut nici măcar o bătătură.

Principalele artere comerciale din Pisa sunt extrem de frumoase, clădirile care străjuesc străzile înguste sunt pur și simplu ademenitoare. Nu am fost la shopping deși vitrinele îți luau ochii la fel de mult ca obloanele verzi ce ascundeau în spatele lor mistere. Adorabilele străzi te făceau să le parcurgi ca într-un vis și să-ți dorești să treci pe ele fără țintă. Atmosfera lor caldă îmi dădea un sentiment de “acasă” incredibil… Mă îndrăgosteam de orașul ăsta micuț cu fiecare nou pas apăsat pe pământul lui…

180259_157058854475013_1048500601_n

946065_157059071141658_1821768489_n

Am mers și tot am mers, urmârind indicatoarele cu Campo dei Miracoli, Turnul înclinat care se află aici era ținta vizitei noastre, totuși… Dar, ni s-a făcut foame înainte să ajungem la turn. Am văzut o terasă splendidă și nu ne-am oprit acolo, am continuat până când, după un colț, stăteau ascunse două măsuțe simpatice ce te îmbiau la ședere. Aici am mâncat cele mai bune paste carbonara în Italia (eu le pregătesc acasă și în continuare cred că am o rețetă bună, dar astea erau de la mama lor din bucătărie).

922972_157059314474967_402314416_n

Nu ne-am dat seama atunci, dar am realizat imediat după că pe lângă celălalt colț se afla Campo dei Miracoli. E un loc cu adevărat deosebit. Chiar pare un câmp unde niște clădiri colosale bătude de ploi stau fiecare după înclinația proprie răspândite ca pe o tablă de șah. Mi s-a părut că stau ca la expoziție, le place să fie fotografiate și admirate, iar Turnului îi place de numa să pozele în marea operă de artă prin excelență imperfectă pe care fiecare turism încearcă să o repare în stilul caracteristic. Nu știu ce ar fi de spus despre acest loc în afară faptului că este SUPERB, că iarba aceea verde o fi din aceleași semințe ca cea din Paradis, că nu aș mai fi plecat și poate aș fi adormit acolo măcar 20 de minute, că m-am simți extraordinar și că am mulțumit… nu pe cât ar fi trebuit…

400700_157059641141601_1385584564_n

Sigur că Pisa poate fi un oraș foarte turistic. Nu se rezumă deloc la cele câteva străzi pe care le-am văzut eu și la Câmpul Miracolelor, nu se rezumă la Turn deși e mai mult decât doar simbolul orașului, cine nu știe ce-i și de unde-i când îl vede într-o poză? Pisa poate fi despre mai multe lucruri, poate fi despre semafoarele la care atunci când e roșu, omulețul nu stă drept ca la noi ci înclinat, poate fi despre o papetărie mică de unde să-ți cumperi ca și prim suvenir al lunii de miere o agendă la fel de mică în care să-ți notezi impresii de-a lungul vieții și să știi de unde o ai. Pisa poate fi despre un cappuccino pe mal de Arno, Arno care aduce cu el ceva din farmecul Florenței numai pentru a traversa Pisa în drumul lui spre Mare. Poate fi despre cum ceva imperfect devine sublim tocmai prin imperfecțiunea sa, poate fi despre începuturi, poate fi despre o zi cu soare, despre două, despre nouă… despre noi!

3 thoughts on “Pisa, o bucățică din soarele Toscanei

  1. O incheiere minunata si poze pe masura! Ma bate gandul sa “trag o fuga” pana acolo cu WizzAir, ca-mi convenea pretul. Sa vad cand o voi face si pe asta, ca “daca” nu se mai pune problema 😀

    1. Mulțumesc Anda :* Îți recomand să mergi, mai ales dacă ai găsit preț bun la bilete. Tot cu Wizz am dat și noi turele și îmi pare foarte rău că au scos de la Cluj zborul spre Pisa. Noi când am fost a doua oară veneam de la Florența și ne-am cazat anume o noapte la Pisa ca să mai prindem o jumate de zi din ea și atunci am zis că odată vom merge numai pentru ea, 2 zile nu mai mult și ăștia au scos zborul… îmi era foarte la îndemână 🙁

      E un orășel mediteranean superb, cu o atmosferă foarte boemă și foarte caldă (intimă cumva, e drăguț, o să-ți placă) 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *