Și după atâta frumusețe am ajuns la Padova nervoși. Era cât pe ce să nu mai oprim, aveam la activ câteva zile pline de tot și oboseala își spunea cuvântul. Dacă vă arat primele poze din Padova aven niște fețe iritate aparent fără motiv și totuși iritate. Mereu îmi propun să nu mai alerg ca o apucată prin vacanțe, dar la acea vreme asta știam, decât asta să fac, să merg, să văd și să trec mai departe. Totuși am învățat o lecție chiar la Padova. Nu știam despre Padova mai mult decât faptul că este un orășel universitar și orașul de baștină al Sfântului Anton. Cu aceste idei am coborât din tren și tot cu aceste idei m-am plimbat ca o bezmetică fără să întreb pe nimeni care drum duce spre centru. Nu au foat rele câteva minute bune de „rătăcire”.
Era duminică și o zi liniștită, mult, foarte mult soare, dar un calm deosebit domnea peste tot orașul. Am luat în cele din urmă un tramvai și nu am coborât până în Prato della Vale, o piață absolut superbă mărgină de clădiri care parcă se întreceau la un concurs de frumusețe. Nu știam ce e această piață, aproape că nici nu știam de ce am coborât acolo, cred că pentru că ni s-a părut încă din tramvai, frumos. După ce am vizitat parcul din centrul pieței, Basilica di Santa Giustina (un colos care ne-a luat toată atenția și privirile) și ne-am fotografiat cu toți porumbeii, am luat-o ușor spre Basilica Sfântului Anton. Și aici același gen de străduțe care caracterizează întreaga Italie și apoi o altă piață se așterne în fața noastră. Piața cu Catedrala Sfântului Anton.
Nimerim la liturghia de seară, ne strecurăm printre localnici, ajungem la sarcofagul din piatră al Sfântului, îl ating, îmi pun o dorință și ies spășită afară din catedrală. Atmosfera mi s-a părut copleșitoare, genul de moment electrizant pe care nu ai cum să-l uiți. Ne întoarcem în Prato della Vale, ne tragem sufletul în mijlocul pieței și am senzația unui deja vu, e un moment minunat, sunt încântată să-l trăiesc și mi-ar plăcea să trăiesc cât mai mult din el, însă e seară, trebuie să ne întoarcem în Mestre, altfel aș mai fi stat. Nu știu ce s-a întâmplat atunci, dar a fost un moment de revelație. Nu am luat nicio hotărâre atunci, dar acum uiându-mă în umră a fost un cer, un moment de destin. E ca și cum ești preocupat cu altele, privirea îți e în altă parte, dar totuși îți ridici chipul spre niciunde ca și cum ai fi auzit o voce pe care numai tu ai fi putut să o auzi. Nu avea legătură cu dorința pe care mi-o pusesem la Sfântul Anton, deși ea s-a îndeplinit la foarte scurt timp după aceea, dar a fost ceva legat de acel loc și nu voi uita cât trăiesc momentul acela și sentimentul care m-a încercat acolo. Poate doar pășisem în casa cuiva și am fost întâmpinată așa cum se cuvine.
Regret nespus că dintre toate orașele pe care le-am vizitat atunci, în Padova am zăbovit cel mai puțin și de aici am sentimentul de apartenență cel mai profund.
Noi avem o poveste nostima despre Padova! Venisem cu masina in Italia, anul trecut in august si trebuia sa iesim pe autostrada la Marghera, unde aveam cazarea.Cum mai mereu ne fura peisajul si GPS-ul nu functiona, pentru ca mi se parea Italia prea familiara ca sa-l mai deschid, ne-am trezit cand un indicator ne informa ca Padova e la 15 km! Noi oricum aveam in plan o vizita in Padova, dar nicidecum inainte de cazare! Asa ca daca asa a fost sa fie, hai sa vizitam Padova!
Mi-as fi dorit si eu sa prind in Basilica Sfantul Anton slujba, ca si tine, dar n-am avut noroc, pentru ca era amiaza. Dar am fost fericita ca am ajuns aici, demult imi doream acest lucru. Pot spune ca aici este singurul loc in care eu nu am incalcat interdictia de a fotografia!
Am vizitat apoi si noi Biserica Sf. Giustina si ne-am plimbat prin Prato della Valle, despre care am si scris un articol pe blog.
Sunt multe lucruri in plus de vazut in Padova, dar ca si tine spun si eu ca nu trebuie sa alergam cu atata sete de a descoperi totul intr-o zi, ci sa mai si facem pauze in care sa ne bucuram de acel moment si sa savuram totul pe indelete!
N-am făcut nici eu fotografii în interior. Referitor la slujbe, eu am o reținere în a intra să vizitezi catedrale și basilici atunci când sunt slujbe, parcă perturb viața oamenilor care trăiesc acolo, parcă intru într-o intimitate în care nu am fost invitată. În unele locuri am renunțat la a vizita locația în interior tocmai din acest motiv…
Aceeaşi senzaţie am avut-o şi eu în Basilica Sfântului Anton, am simţit o emoţie copleşitoare.
Da, a fost ceva dincolo de cuvinte, încă mai încerc să înțeleg ce s-a întânplat de fapt 🙂