Genova a venit ca un ultim capitol al lunii noastre de miere italiene și pot jura că nu se putea potrivi mai bine în peisaj. A fost o alegere la fața locului și pentru că am acceptat-o, drumul spre ea ne-a dus de-a lungul Rivierei anume pentru a-i respira atmosfera prin toți porii și pentru a ne lua rămas bun așa cum se cuvine, cu marea în stânga, în dreptul inimii.
La Genova, era duminică și era cald, foarte cald, iar noi nu aveam niciun plan, nici măcar nu ne-am uitat de acasă pe net să vedem ce ar fi de vizitat. De la gară am luat-o pe jos spre centru (nu că am fi știut că centrul era prin apropiere, dar bănuiam asta, căci în multe orașe italiene este așa).
Pe sub arcade, exact ca în Bologna, urmărind linia ceva mai complexă arhitectural a clădirilor, pășeam pe asfaltul încins și ne gândeam la o înghețată de fistic, eu și vanilie, el. Minunată oricum această parte de oraș și destul de liniștită, pentru că fiind duminică magazinele marilor branduri, gen Louis Vuitton, Channel, Zara ori H&M, aliniate perfect pe această stradă denumită cum altfel decât, Via Garibaldi, erau, desigur închise…
Ajungem în Piazza de Ferrari și după ce ne răcorim puțin la fântâna din centrul ei și fotografiem străduțele înguste ce pleacă de aici, stăm și ne gândim cum putem să vedem orașul. Din amintirile mele (amintiri din ceea ce am citit de-a lungul timpului) știam că de la Genova pleacă o mulțime de vase de croazieră, așadar trebuia să ajungem în port, dar cum? În plus cu siguranță mai erau multe alte locuri de văzut în acest oraș, iar acum trebuia doar să aflăm care anume sunt ele. Și astfel decidem să luăm un tur cu autobusul turistic. Eu mai experimentasem așa ceva la Roma și recomand cu căldură mai ales acolo unde nu cunoașteți multe despre un oraș.
De văzut în Genova (principalele obiective turistice):
- Catedrala San Lorenzo
- Farul vechi din Genova, simbol al orașului, La Lanterna
- Palatul Regal (Palazzo Reale)
- Piazza San Matteo
- Palazzo San Giorgio
- Porta Soprana
- Acvariul din Genova
- Casa lui Cristofor Columb
- Galata – Muzeul maritim
- Palazzo Ducale
De făcut în Genova (luând-o ușor):
- Genova e un oraș atât de romantic încât ar fi păcat să treci prin el doar bifând obiective
- o oprire în port este OBLIGATORIE, la o cafea pe un ponton privind marile vapoare de croazieră
- cu un centru medieval de excepție, Genova nu suferă nici la capitolul străduțe cu o atmosferă ruptă din alte timpuri
- Genova este foarte vie și cosmopolită, nu te vei plictisi niciodată
- treci peste faptul că sunt destul de mulți imigranți și fă din asta o experiență mai degrabă plăcută decât o bilă neagră care să-ți afecteze vizita, de exemplu eu am fost la un local korean și am băut cel mai ieftin și delicios cappuccino de pe întreaga Rivieră 🙂
- nu rata plimbarea cu autobusul turistic chiar dacă pare o chestie cam perimată, dacă nu ai Genova la degetul mic, un astfel de tur te va ajuta în a cunoaște orașul
- Genova (poze) poate fi vizitată superficial într-o singură zi, dar ca să-ți faci o idee despre cum arată și ce oferă, o zi e numai bună, poate ai ajuns aici cu ocazia unei croaziere, Genova chiar este un oraș pentru care să cobori de pe vas și să-l iei la picior pentru ore bune, te vei întoarce, așa cum am de gând să fac și eu într-o bună zi 😉
Genova este unul din orașele mele preferate, de suflet. Ai dreptate, merită să stai mai multe zile, pentru că sunt locuri pe care trebuie să le vezi pe îndelete.
Unii ar putea fi neplăcut împresionați de străzile înguste și pline de imigranți. Dar ăsta e farmecul ei și străduțele sunt înguste pentru că pe vremea când Genova era La Superba, spațiul era insuficient pentru toți ce voiau să locuiască aici.
Merită văzute palatele, sunt de o bogăție strălucitoare. Mi-a plăcut, f mult, și Muzeul mării. F.instructiv și înveți o mulțime de lucruri despre istoria orașului.
Mi-a mai plăcut, aici, că fiecare loc, fiecare muzeu avea o terasă de unde puteai admira orașul. O priveliște minunată.
Eu chiar m-am gândit: oare există un oraș, UNUL, din Italia care să nu ne placă? :))
Pentru mine, deoarece in orice oras se poate bea o cafea buna la bar, orice oras e frumos. 🙂
Totusi, cred ca orasele sunt diverse, chiar daca sunt frumoase toate.
Cu siguranță sunt diverse, însă fiecare are un farmec aparte 🙂 Am întrebat căci aud tot mai des formularea: „orasul X nu e frumos atunci când… plouă, e aglorenat, e frig, e cald etc”. Oamenii sunt prea pretentiosi sau pur si simplu nu mai gasesc bucuria în nimic? 🙁