De cealaltă parte de Paradis

Cred că înainte de a-i spune “dum bun” spre Sardinia, i-am zis “să vezi bine insula și să faci poze, pentru că după ce te întorci o să vreau să-mi scrii pe Vizitează Italia” :)) Iar Anca e unul din prietenii mei căruia nu trebuie să-i spun de o două ori o chestie, nu trebuie să o întreb de o sută de ori “ai rezolvat ce te-am rugat?”, nu, Anca e genul care mi-a făcut o surpriză trimițându-mi azi articolul când m-am așteptat, poate, cel mai puțin. Ei da, între 10 prieteni zăpăciți îmi trebuia și unul serios, nu? 🙂 Glumesc, vă iubesc pe toți, dar azi ceva mai mult de Anca, așa că hai să o ascultăm, să-i urmărim povestea și citim și dincolo de ea… 

Dealuri cât vezi cu ochii, câte o casă ici-colo pierdută printre întinsele livezi de măslini, cactuși uriași împletiți cu minunate flori de leandru… Și totuși… unde e marea?

Drumul din Cluj-Napoca până în Sardinia – o insulă de forma unei urme de picior, undeva în vestul Italiei – nu este atât de complicat precum pare la o prima aruncătură de privire pe hartă. Un zbor de două ore până la Roma, o scurtă incursiune în aglomerata metropolă situată pe malul Tibrului și apoi un alt zbor de o oră, până la Cagliari. Cât ai bate din aripi (de oțel, desigur) și ești depus, în deplină siguranță, în faimoasa insulă din Marea Mediterană. Faimoasă pentru plajele sale, Sardinia reușește, de asemenea, să te surprindă cu peisaje ușor contradictorii (călătorești de aproape o oră și nu zărești marea niciunde, întâlnești la tot pasul cactuși de mărimi impresionante cățărați pe dealuri printre flori multicolore și stânci înverzite, rămâi uimit să descoperi câte un acoperiș de casă în mijlocul unei livezi de măslini, într-o pustietate răvășitoare). Și totuși… Șoselele sunt destul de aglomerate, pentru o țară aparent nelocuită, florile de leandru concurează cu success cactușii demni de un peisaj deșertic, iar marea… Da, marea… este acolo, la locul ei, unde trebuie să fie, în toată splendoarea verde-azurie, răsfățată de razele mult prea fierbinți ale unui soare de iunie. Prin urmare, poți răsufla liniștit. Ordinea a fost restabilită în Univers iar tu te poți bucura din plin de tot ce are să-ți ofere, cu atâta generozitate, Sardinia.

Cagliari 1

Pe Gianni, the “driver”, cum singur se autointitulează pe o carte de vizită albă pe care tronează o haioasă mașinuță roșie, l-am cunoscut în autogara din Cagliari. Trebuie spus că, din aeroportul din capitala Sardiniei și până în oraș sunt 15 kilometri pe care îi poți străbate cu un autobus local. 4 euro de persoană și un șofer simpatic, te introduc, destul de repede, dar sigur, în peisajul mediteranean. Dar să revenim la Gianni. Eu nu vorbesc italiana, el nu știe românește, însă ne înțelegem de minune. Îi spun unde vreau să ajung (în Porto Corallo, un colț de rai la aproximativ 60 de kilometri de Cagliari), el îmi spune cât mă costă. Negociem (nu chiar la sânge, doar suntem în vacanță, nu la război) și pornim spre ceea ce ar urma să fie casa noastră pentru următoarele 8 zile. Pe traseu, peisajul de care vorbeam anterior ne însoțește aproape tot drumul. Cu doar 5 kilometri înainte de Porto Corallo, apare și prima localitate. Un sătuc cu pretenții de oraș, cu magazine de suveniruri și străzi înguste, cu case cu obloane deschise și câte un bătrânel țintuit pe un colț de bancă, pierdut în negura amintirilor. Prin urmare, Sardinia este totuși locuită!

Giani pare a fi un șofer experimentat, sau cel puțin asta îmi repet eu tot drumul, ca pe un fel de mantră, cu speranța că omul chiar știe ce face. Oricum, după slalomul la mustață (și la propriu, și la figurat) printre mașini, după regulile de condus cu totul originale, ce par a-și găsi locul într-un fel de haos organizat, ne depune, în siguranță, la adresa stabilită. Iar eu, într-un ultim gest de recunoștință, dar și să-mi iau de o grijă, îl intreb dacă vrea să vină după noi la finalul vacanței, să ne ducă înapoi la Cagliari. Îmi întinde cartea de vizită și îmi spune să îl sun. Deja îmi fac un scenariu cum ar suna convorbirea noastră la telefon. Dar până atunci, mai este… Vorba americanului – sărim când ajungem la pod!

Cagliari

Porto Corallo este un mic sat de vacanță, cu vile cochete, cățărate pe un deal ce se oprește, nu foarte abrupt, în mare. O mare în culori uluitoare și sare pe masură, ce se lovește, ritmic, de o fâșie nu foarte lată de nisip fin și fierbinte. Clădirile din piatră fac casă bună cu florile alb, roz și roșii de leandru, dar și cu măslinii pe care cu generozitate îi întâlnești la tot pasul. Câte un palmier, ici-colo, îndoit de adierea vântului, completează un peisaj mediteranean tipic. Localitatea este chiar liniștită pentru o destinație de vacanță, apoi te gândești că e doar început de iunie și totul pare să capete sens. Oamenii locului seamănă cu cei de la bunică-mea din sat, îți dau binețe pe stradă, din curți ori de pe la ușile magazinelor. Toată lumea e prietenă cu toată lumea și asta nu face decât să sporească armonia locului. Un loc în care ți-ai dori o viață să ajungi și, dacă se poate, să rămâi acolo pentru totdeauna.

Porto Corallo

La fel de armonioasă pare a fi și capitala insulei, Cagliari. La întoarcere, vizităm portul de la Marea Mediterană, în așteptarea unui avion de seară spre Roma. V-ați prins, Gianni, cu a lui abilitate în a conduce și a ne conduce, se prezintă punctual în Porto Corallo. Așa cum mă și aștept, de altfel. De ce, nu aș avea o explicație logică prea bună, dar știu că am avut un sentiment bun în ceea ce-l privește încă de când l-am cunoscut. Iar ca să închei capitolul “driver” în același ton optimist, pot să vă spun că nu a mai fost nevoie de autobus din Cagliari până la aeroport, același Gianni s-a oferit să facă un serviciu până la capăt. Desigur, sub prețul pieței! Iar la despărțire, și-a luat rămas bun, completând că ne vom mai revedea, cu siguranță. Sper să i se îndeplinească proorocirea!

Revenind la Cagliari… Bulevarde largi intersectate de străduțe înguste, tipic italienești, cafenele și pizzerii la tot pasul, aliniate cuminți pe marginea trotuarelor, și o stranie aglomerare de turiști și localnici, într-un talmeș-balmeș încântător. Foarte multe persoane de culoare ( probabil datorită vecinătății cu Tunisia), care încearcă, și chiar reușesc, să facă un comerț stradal civilizat, fără a strica armonia locului. Foarte mulți tineri, probabil unii în vacanță, ori alții pur și simplu localnici, aduc un suflu proaspăt într-un oraș cu construcții vechi, monumentale, ce amintesc de civilizații demult apuse. Și de altele, care urmează să vină…

Porto Corallo (2)

2 thoughts on “De cealaltă parte de Paradis

  1. SARDINIA! Cu emotii mari o voi vizita in septembrie . Voi merge in Vest si cu putin noroc , in 8 zile poate ajung si in nord. Multumim pentru descriere si informatii . 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *