Mereu am spus că sunt două posibilități mari și late de a vedea acest foarte frumos oraș italian, la un buget decent: ori te axezi pe „exterior” și abordezi o vacanță mai puțin culturală, dar cu o atmosferă sublimă, ori încerci un city break „interior”, de o mare valoare culturală. Sigur că le poți îmbina pe cele două și astfel să stai la Florența cel puțin o săptămână sau 10 zile. Dar, în cazul în care n-ai la dispoziție atâta timp și nici un buget imens, cele două variante sunt foarte la îndemână. Eu l-am verificat pe primul, dar asta și pentru că m-a ajutat vremea bună de final de toamnă și pentru că asta am căutat în primul rând, dar data viitoare cine știe… depinde de sezonul în care voi ajunge.
Azi o să scriu, despre cum se poate vedea Florența „exterioară” în toată splendoarea ei și cum o puteți face accesibilă și de neuitat. Nu am pretenția că sfaturile pe care le voi da să se potrivească tuturor, dar mie mi s-au potrivit și am vaga impresie că vor fi și pe placul altora.
Când am ajuns eu la Florența, ea era foare „aproape” cu un avion low cost până la Pisa și de acolo în mai puțin de o oră, cu un tren regional cobori la Santa Maria Novella, aproape de centrul frumoasei Florențe. Acum, cel puțin din Cluj, zboruri low cost spre Pisa nu mai sunt, dar sunt spre Forli, de unde în mai puțin de 2 ore, ajungi tot cu un regional în aceiași frumoasă gară Santa Maria Novella. Gara se numește atât de poetic, după numele bisericii de la gară, Santa Maria Novella, o biserică extrem de frumosă, care în orice alt oraș din zonă ar putea fi „domul” nu alta, dar în Florența, e doar „biserica de la gară”, ce destin, nu?
Odată ce ați ajuns în gară, indiferent de partea în care aveți cazarea, merită să faceți cele 15 minute pe jos până la Domul Santa Maria del Fiore, sau simplu Domul din Florența… Drumul este minunat și dacă apreciezi Italia mai ales, vei avea timp suficient să intri în atmosfera orașului. Poți lua și unul din autobusele de la gară, dar nu merită, numai dacă nu ai cumva cumplit de multe bagaje. După ce ai văzut Domul și Baptistieriul, ia-o încet spre Piazza de la Signoria, cu al său Palazzo ce găzduiește în prezent Primăria orașului Florența și dacă nu ești în criză de timp (bine ar fi să nu fii) stai la o cafea în acest punct fierbinte al Toscanei. Cum stai cu fața la copia lui David, din fața Palatului Signoriei, în dreapta ta, o stradă medievală desprinsă din alt secol te va duce fix pe mal de Arno. Nu știu dacă ai observat, dar până în acest punct, aproape că ai străbătut tot centrul Florenței și ai cheltuit eventual, bani de o cafea. Desigur, dacă intri prin magazinele cochete de pe această stradă medievală s-ar putea să îți consumi în 10 minute tot bugetul vacanței, deci nu intra (glumesc! intră dar vezi ce faci, pe propria răspundere, eu era cât pe ce să-mi iau cea mai frumoasă agendă din lume, legată în piele, cu multe zeci de euro, dar era frumoooooasăăă foc!).
Revenind, vei ajunge la Arno, vei trece pe lângă Muzeul Științei, Galielo Galilei, unde poți intra dacă vrei să vezi unul din degetele savantului și parte din munca lui genială, dar dacă nu vrei să plătești cei 7 euro de la intrare (ieftin, comparativ cu alte muzee fiorentine) atunci fă-te că nu-l vezi și mergi spre Ponte Vecchio… ah… minune a Florenței, până și Napoleon s-a îndurat de acest pod și a renunțat la a-l mai bombarda. Traversează-l, iar apoi ia-o la stânga pe celălalt mal de Arno. Mergi într-o plimbare relaxantă fără să te mai gândești la ceva, trăiește clipa, atunci și acolo, iar la un moment dat, vei vedea indicatoare spre Piazzale Michelangelo. TREBUIE să urci, alături de Fiesole, de aici obții cea mai frumoasă panoramă a orașului de pe Arno. Ai și aici o copie după David a lui Michelangelo (originalul îl găsești tot în Florența, la Galeriile Academiei), David de aici însă, pare că își veghează și venerează orașul de la înălțime. Trebuie să-ți spun că vei petrece ceva timp aici… contemplând…
OK, e momentul să mergi să te cazezi și/sau să mănânci, iar apoi să te întorci în mijlocul orașului. Ține minte că Florența nu este totuși o metropolă, distanțele pot fi parcurse pe jos, multe dintre ele, unde mai pui că fiecare stradă are altă poveste și fiecare ungher vrei să-l imortalizezi pe cameră. Orașul este dureros de fotogenic, vei veni cu multe imagini înapoi, chiar și dacă îți spui de acasă că nu vei clikăi la fiecare pas… te atrage, ți va părea așa de frumos, că vei spune că e păcat să nu iei frânturi din el cu tine…
Mai am cel puțin o plimbare importantă prin orașul artei și la Renașterii, una care trebuie făcută obligatoriu și alte câteva tips-uri care te vor ajuta să descoperi singur orașul, dar vom continua călătoria în episodul următor 😉
2 thoughts on “Cum să vezi Florența ieftin și bine (I)”