Corniglia: Fie și pentru un singur apus

Am spus că o să iau puțin la disecat fiecare din cele Cinque Terre în parte și mă văd nevoită să încep cu Corniglia din două motive (chiar dacă e satul din mijlocul parcului), pentru că aici am ajuns prima dată și aici am petrecut cel mai mult timp (cazându-ne aici). O să fac o selecție de informații care ar putea să vă fie utile dacă ajungeți în Cinque Terre, dar mai ales ce vă recomand eu să faceți…

Așa cum am menționat în repetetate rânduri, deși seamănă izbitor, fiecare din cele Cinque Terre au identitatea proprie și dacă le iei la pas pe fiecare îți vei da ușor seama că sunt foarte diferite din multe puncte de vedere. Se poate să nu-ți placă toate sau să mori de dragul fiecăruia, însă nu te sfătuiesc să retazi unul din motive de genul “parcă toate sunt la fel”.

Dar să vedem cum e Corniglia:

  • este singurul din Cinque Terre care nu este conectat direct cu marea, în sensul că dacă preferi să faci turul parcului pe apă aici nu poți să cobori și să ajungi în sat, deci este accesibil doar cu trenul și pe șosea (cu mențiunea că nu recomand să ajungeți aici cu mașina, străduțele sunt foarte, foarte de înguste, iar locuri de parcare (ce-s alea?) să șofezi aici e un fel de sport extrem)
  • pe de altă parte Corniglia are avantajul de a se afla în vârful unui deal, satul fiind la aproximativ 100 de metri peste nivelul mării, înconjurat cu păduri și vii, iar panoramele cele mai frumoase din Cinque Terre le obții de aici, există un punct de belvedere (fără să știm de la început a fost chiat vis a vis de locul în care ne-am cazat noi)
  • ca să ajungi din gară în sat trebuie să urci Lardarina o porțiune de deal în trepte (sunt aproximativ 400 de scări care te duc aproape de centrul satului)
  • mai există și un drum de la gară în sat, există și un autobuz care mai trece din când în când pe acolo, dar noi nu ne-am bazat pe el, la început nu știam de Lardarina și am luat-o pe jos pe drumul autobuzului, dar ocoleșți puțin și scările deși greu de urcat par mai accesibile… oricum e un fel de drumeție drumul zilnic sus/jos din/spre Corniglia
  • după două zile ori vă obișnuiți cu scările, ori uitați de ele, cert e că nu mai contează, o să vă bucurați de priveliște
  • ciudat este că, fiecare zi începe cu soarele printre nori (eu am zis că are de-a face cu pădurea care înconjoară satul, am observat că la Monterosso nu era la fel, el aflându-se pe un platou înconjurat doar de stâncă și apă, nu are așa multă vegetație ca și Corniglia), atmosfera nu este clară de dimineață și ai impresia că stă să plouă, dar nu va ploua, ci pe la 10 va străluci soarele în toată splendoarea sa, așa că nu vă speriați, asta e clima de acolo, în plus e călduț la orice oră din zi fie soare, fie nor, totuși nu cred să fie caniculă (decât poate în cazuri extreme), briza își face treaba cu succes
  • nu cred că merge cineva la Corniglia pentru obiectivele turistice, satul în sine este un obiectiv turistic, iar tot ce se află în interiorul său este o poveste în sine, totuși aș putea menționa: Biserica San Pietro și Santa Caterina (asta era fix în fața locației unde ne-am cazat), era și o piazetă în față plină cu terase
  • cazarea o puteți accesa pe site-urile de rezervări online la una din “pensiunile” de pe coastă, în general clădirile care adăpostesc aceste pensiuni au o fațadă spre deal (splendidă) și una spre mare (de asemenea splendidă), nu uita că nu prea ai cum să obții o cameră cu dublă orientare, dar aceleași clădiri au terase sus pe ele de unde ai o privliște 360 de grade, aici poți face și plajă, dacă nu vrei să cobori per pedes stâncile abrupte până la marea azurie
  • iunie, iulie și august sunt 3 luni pline în care chiar este posibil să nu găsești cazare chiar în sate, pe booking.com era o atenționare când am căutat eu: “este o perioadă aglomerată în Cinque Terre, posibil ca prețurile să fie foarte mari sau locuri libere să nu mai existe, sigur nu doriți să schimbați perioada?” 🙂 Ar fi bine să aveți asta în vedere…

260314_157338837780348_1846809002_n

Ce să faceți în Corniglia:

  • bineînțeles primul sfat e să-l luați la pas cât de mult puteți, să-l înconjurați pentru că e mic (se poate) și să vă bucurați de tot ce vedeți, totul e un spectacol de culoare
  • să priviți apusul de la o terasă înaltă cu fața spre mare… eu am deveni subit foarte tăcută la acest moment (a fost de bine, m-am simțit minuat)
  • să luați un mic dejun la Caffe Mateo, o să vă pregătească ceva asemănător cu prima poză din articol (o bucurie! mie îmi venea să nu pap croisantul și nici să stric inimioara din ceșcuță)
  • să mâncați paste cu fructe de mare la unul din restaurantele (destul de piperate) de unde să vedeți departe în zare (se înțelege că se va plăti și priveliștea)
  • cautați oficiul poștal (este foarte aproape de Lardarina) și să trimiteți câteva cărți poștale prietenilor de acasă cu mențiunea “e mai frumos decât ce observați pe vedere” 🙂
  • coborâți scările și opriți-vă pe fiecare treaptă pentru a admira peisajul (se vede cam ce se vede în acest album, o să vă prindeți care imagini sunt făcute pe acele scări)
  • din gară cumpărați-vă pentru voi o carte poștală care are atașată o bulă micuță din plastic cu nisip din Corniglia (mie mi s-a părut genială ideea)
  • cumpărați un vin de la Terra Rossa și savurați-l în cameră sau pe o terasă în timp ce în câmpul vizual apare licărind în noapte Manarola, satul vecin…

575191_157338657780366_2139574601_n

7 thoughts on “Corniglia: Fie și pentru un singur apus

  1. ca de obicei aricolele tale imi merg la suflet…ca si pozele dealtfel! Si eu ca si tine sunt o indragostita eterna de italia si in fiecare coltisor gasesc loc de inspiratie. Te pup o zi buna

    1. Mulțumesc la fel draga mea :* Mă bucur că mă vizitezi, că citești și că îți place cum și ce scriu 🙂 Contează enorm pentru mine >D<

  2. Si mie mi-a placut mult zona. Am critaoalt cu trenul, dar intre Riomaggiore si Manarola, precum si intre Vernazza si Monterosso, am mers pe jos, pe traseul special amenajat pe malul marii. Drumul este f frumos, un vis.Eu am fost la cateva luni dupa aluviunile din octombrie 2011 si m-au impresionat energia si entuziasmul cu care oamenii au muncit pentru a sterge urmele dezastrului.Genova nu e f departe si merita, pe deplin, sa fie vizitata.

    1. Eu aproape ca am plans cand am auzit de inundatiile din octombrie 2011, eu fusesem in iunie 2011 și parca mi se părea un fel de “dezastru în Paradis”… dar știam că va renaște din propria cenușă, e o caracteristă esențială a fiecarui “paradis” 🙂

Lasă un răspuns la Loredana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *