Category Archives: Experiențe personale

Benvenuto a Roma

Am ajuns la Roma datorită unei conferințe interdisciplinare și totul până la plecarea spre Roma a fost atât de haotic: „hai la Roma!”… „vin și eu, mai vine și…”… „o să fie interesant, n-ai de ce să te sperii…”, „ei, de parcă o să merg în Italia condiționat de cine mai vine…” etc etc…

Am zburat la Roma într-o zi mohorâtă de noiembrie, când la Cluj deja se făcea întuneric de pe la ora 17. A fost primul meu zbor de noapte, prima decolare și prima aterizare noaptea. La Roma ploua când am ajuns și n-am văzut nimic de la Fiumicino și până la Hotel Sant Angelo unde am fost cazați. Din acea seară îmi amintesc de știrile despre fotbal, pe care un reporter le discuta la radio într-un ritm amețior, de luminile orașului și de cât de puține știam despre Roma, din păcate. Și cum aș putea uita, îmi amintesc de Unforgettable, Nat și Natalie Cole m-au condus pe muzica lor chiar la intrarea în Roma. Am dormit dusă în prima noapte, numai pentru a mă trezi pe la 6 în ziua următoare și să o iau pe jos spre Ponte Sisto… au urmat 5 zile demențiale în care am ieșit din Roma, am avut două tururi prin regiune (Tivoli și Castelli Romani). Am luat Roma la pas de mai multe ori, am trecut prin prima mea conferință mare și cum altfel… m-am îndrăgostit de Roma (nici nu era greu).

În următorul articol o să vă povestesc și ce am văzut și făcut la Roma, dar mai ales o să vă vorbesc despre ce să nu ratați dacă ajungeți și voi în Cetatea Eternă. Până atunci vă las cu albumul pe care m-am chinuit ieri să-l urc pe Facebook că nu am urcat în viața mea atâtea poze pe Facebook, dar dacă Roma nu merită, nimic nu mai mai merită 😉

Me@Rome 🙂

388755_147547962092769_1425775976_n

531897_147548772092688_870124588_n

553317_147548118759420_622100162_n

560095_147547092092856_1131649051_n

Bologna – orașul cărămiziu

Mai aveam de petrecut o zi pe tărâm italian și am dorit ca și această zi să o facem memorabilă. Și pentru că îmi recomandase mie cineva, odată Bologna, am zis: ea să fie! Și ea a fost.

Țin minte cât de mult am așteptat trenul spre Bologna, era nici să nu mai plecăm, dar eu când am un fix îl am, nu mă joc. Am așteptat cât a trebuit și eram din nou în tren cu destinația: alt oraș fabulos. De la gară am luat-o pe jos spre centru și pe sub arcade nemaipomenite am ajuns în cărămiziile piețe bologneze. Țin minte că m-a fascinat din prima clipă Bologna, atât de mult încând începusem să o vizitez efervescent, dar cu părere de rău, căci știam că vom sta puțin și drumul înapoi ne va mânca destul de mult timp.

Ne-am continuat plimbarea până în Piazza Maggiore, o splendidă deschidere în centrul acestei fabuloase așezări. Era din nou ora prânzului, aceiași oră pe care am început să o urăsc puțin pentru că oprea din vizitare. Marele dom al orașului, Catedraga San Petronio era închisă, a trebuit să ne luăm și noi un răgaz până Italia revine de la pauza de masă. Așa că lângă fântăna lui Neptun am savurat și noi o înghețată delicoasă și am stat și am privit în jur. P1110905

Acum dacă privesc înapoi în timp, cred că acele pauze de masă care mă disperau pur și simplu au fost făcute să mă trimită să savurez orașul, nu să bifez interioare. Atunci eram iritată, acum le sunt recunoascătoare. Poate dacă toate obiectivele erau deschise, le vedeam rapid și trecam mai departe. așa, Italia m-a făcut să aștept ca să mi se arate. M-am îndrăgostit de Bologna și de Italia și mai mult. Apoi am avut timp berechet să vizitez și Catedrala, să mă minunez de grandoarea ei, să mă copleșească. A fost, la acea vreme cea mai mare catedrală în care intrasem.

Eu tot menționez pe aici că a fost vară și era cald și parcă toate se topeau în fața noastră, dar atunci în acea zi a fost chiar singura zi ploioasă a city break-ului. Cald era în continuare, dar acum și umiditatea era ceva mai ridicată, așa că a trebuit să-i facem față și ei. Ne-am pierdut pe străduțe, toropiți dar îndrăgostiți de tot ce vedeam. Ne-am lăsat surprinși și am hotărât ca numai două lucruri să mai facem înainte de a o lua înpoi spre Mestre: să urcăm în unul din cele două turmuri „de smoală”, Asinelli (deschis urcării) și Grasinelda (înclinat și inaccesibil) și să mergem să păpăm celebrele bologneze.

Turnul a fost o adevărată piatră de încercare. Am urcat cele  aproape 500 de trepte cu liba de un cot, dar sus ne aștptat cea mai mare surpriză a vacanței, panorama deosebită a Bolognei. Mi-a stat inima, respiram ca după un maraton terminat în extaz și pot jura cu măna pe inimă că n-am mai vrut să plec. N-am mai vrut și pace. Aveam totul acolo sus, vânticelul care îmi domolea fierbințeala cauzată de urcare, un oraș de poveste la picioare și El, care chiar dacă bombănea că l-am uract în toate turnurile posibile, era încântat de ce vedea.

P1110958

Am coborât pănă la urmă ca în transă, am mers de am mâncat în liniște spaghetele bologneze, eram vizibil marcați de acedst oraș. Ne-a prins apoi o ploaie în drum spre gară, dar noi eram tot sub arcade și am plecat tăcuți. Înțelesesem cum stă treaba cu Italia. O iubeam deja, ne fermecase într-un mare fel și marcați am rămas pe viață. Poate că Lui i-a mai trecut, mie niciodată.

Padova – Acasă la Sfântul Anton

Și după atâta frumusețe am ajuns la Padova nervoși. Era cât pe ce să nu mai oprim, aveam la activ câteva zile pline de tot și oboseala își spunea cuvântul. Dacă vă arat primele poze din Padova aven niște fețe iritate aparent fără motiv și totuși iritate. Mereu îmi propun să nu mai alerg ca o apucată prin vacanțe, dar la acea vreme asta știam, decât asta să fac, să merg, să văd și să trec mai departe. Totuși am învățat o lecție chiar la Padova. Nu știam despre Padova mai mult decât faptul că este un orășel universitar și orașul de baștină al Sfântului Anton. Cu aceste idei am coborât din tren și tot cu aceste idei m-am plimbat ca o bezmetică fără să întreb pe nimeni care drum duce spre centru. Nu au foat rele câteva minute bune de „rătăcire”.

Era duminică și o zi liniștită, mult, foarte mult soare, dar un calm deosebit domnea peste tot orașul. Am luat în cele din urmă un tramvai și nu am coborât până în Prato della Vale, o piață absolut superbă mărgină de clădiri care parcă se întreceau la un concurs de frumusețe. Nu știam ce e această piață, aproape că nici nu știam de ce am coborât acolo, cred că pentru că ni s-a părut încă din tramvai, frumos. După ce am vizitat parcul din centrul pieței, Basilica di Santa Giustina (un colos care ne-a luat toată atenția și privirile) și ne-am fotografiat cu toți porumbeii, am luat-o ușor spre Basilica Sfântului Anton. Și aici același gen de străduțe care caracterizează întreaga Italie și apoi o altă piață se așterne în fața noastră. Piața cu Catedrala Sfântului Anton.

P1110863

Nimerim la liturghia de seară, ne strecurăm printre localnici, ajungem la sarcofagul din piatră al Sfântului, îl ating, îmi pun o dorință și ies spășită afară din catedrală. Atmosfera mi s-a părut copleșitoare, genul de moment electrizant pe care nu ai cum să-l uiți. Ne întoarcem în Prato della Vale, ne tragem sufletul în mijlocul pieței și am senzația unui deja vu, e un moment minunat, sunt încântată să-l trăiesc și mi-ar plăcea să trăiesc cât mai mult din el, însă e seară, trebuie să ne întoarcem în Mestre, altfel aș mai fi stat. Nu știu ce s-a întâmplat atunci, dar a fost un moment de revelație. Nu am luat nicio hotărâre atunci, dar acum uiându-mă în umră a fost un cer, un moment de destin. E ca și cum ești preocupat cu altele, privirea îți e în altă parte, dar totuși îți ridici chipul spre niciunde ca și cum ai fi auzit o voce pe care numai tu ai fi putut să o auzi. Nu avea legătură cu dorința pe care mi-o pusesem la Sfântul Anton, deși ea s-a îndeplinit la foarte scurt timp după aceea, dar a fost ceva legat de acel loc și nu voi uita cât trăiesc momentul acela și sentimentul care m-a încercat acolo. Poate doar pășisem în casa cuiva și am fost întâmpinată așa cum se cuvine.

Regret nespus că dintre toate orașele pe care le-am vizitat atunci, în Padova am zăbovit cel mai puțin și de aici am sentimentul de apartenență cel mai profund.

P1110872

Verona pe bicicletă

După o zi aglomerată și senzuală la Veneția, aveam două opțiuni: ori ne întoarcem și vedem Insulele Murano și Burano, ori schimbăm peisajul lagunar și ne îndreptăm spre orașele din zonă. Într-un impuls de moment am zis să plecăm în explorarea regiunii Veneto și să tragem o fugă cât ziua de vară de lungă, la Verona. Zis și făcut: am luat Eurostar-ul să ajungem cât mai repede, pentru ca la întoarcere, spre seară, să avem timp să ne tragem puțin suflul și în Padova – acasă la Sfântul Anton. După o mică încurcătură cu trenurile, în sensul că ne-am luat bilet pentru un tren care tocmai pleca, dar apoi l-am schimbat fără probleme, iată-ne din nou la drum. Țin munte foarte bine acest drum pentru că el trece prin Ferrara și Vicenza, orașe pe care mi-am dorit de asemenea să le vizitez, dar era evindent că atunci nu mai aveam cum.

Am simțit că zburăm spre Verona, eram pentru oară într-un tren de mare viteză și mă frapa viteza lui aproape la fel de mult ca și felul în care arăta acel tren, eu obișnuită cu trenurile din România (mare, mare diferență). Și ajungem în Verona, despre care citisem câte ceva înainte, dar cum eram la începuturile mele în ale călătoriei și nici nu știal sigur programul pe zile, să vă spun drept, nu mi se părea că aș fi avut temele făcute. Am coborât în gară și am văzut niște biciclete ce părea că se pot închiria, mi s-a aprins un beculeț. Ce-ar fi să închiriem biciclete și să vedem orașul așa? Ar fi inedit și știu că vom vedea mai rapid orașul pe două roți. Din gară ni s-a spus că bicicltele sunt gratis câteva ore, dacă lăsăm un buletin garanție ș ne întoarcem cu ele în gara la ora stabilită.

P1110738

Ni le-am luat în primire și am pornit la drum. Intuitiv, ne-am îndreptat chiar spre centru, vedeam semne cu Arena și ne gândeam că ne îndreptăm în direcția bună. În mai puțin de 15 minute de pedalare am ajuns lângă arenă. Aici am parcat și am plecat în plimbare pe centru. Întăi am intrat la Arenă (un Colosseum mai mititel, de fapt a treia arenă romană ca mărime din lume).

P1110718

După ce am vizitat Arena ne-am îndreptat spre Piazza del Erbe, cea mai cunoscută piață din Verona și ne-am oprit puțin și acasă pe la Julieta, sub al cărei balcon am descoperit că Verona nu este chiar așa de puțin aglomerată pe care crezusem de dimineață. Aici  a fost cred, momentul cel mai nostim al călătorieim toată lumea mângăia sânul Julietei reprezentate în bronz, cică să ai noroc în dragoste 🙂 Dar, cum ea nu prea a avut și cum Romo și Julieta sunt doar niște personaje nu și niște oameni care au existat cândva, găsesc totuși acest loc din Verona, unul supraevaluat.

P1110767

Ne-am întors în scurtă vreme așadar, la bicicletele noastre și ne-am îndreptat spre altă zonă de oraș. Mai exat pe malul râului Adige unde am savurat la umbră, cea mai bună înghețată de alune pe care am gustat-o în viața mea. Nu o s-o uit cât trăiesc. Aici pe mal, alte semne ale „orașului îndrăgostiților”, lacăte peste tot, lacăte ce pecetluiesc iubirea, aveam să văd din astea peste tot prin lume mai apoi…

P1110807

Chiar pe mal de Adige, se află Castelvecchio, o constricție impresionantă, dar totuși modestă. Podul de intrare în castel traversează Adige, iar cărămida roșiatică contrastează puternic cu apele maronii și învolburate ale râului ce își duce veacul traversând Verona. Aici este și locația Muzeului Catelvecchio, la care noi nu am mai intrat, pentru că în continuare am preferat să ne plimbăm fătă țintă prin oraș, să admir din depărtate frumoasele catedrale care păreau că împânzesc orașul și atunci când ne-au lăsat picioarele, ne-am întos la gară și plini de tot ce am văzut, am luat primul tren spre Padova.

P1110794

Veneția – seducție la 40 de grade

August, sâmbătă la prânz. Italia e în pauza de masă. Ne învârtim puțin să găsim deschisă o gheretă de unde să luăm un bilet de troleu până la autogară. Dar nu, Italia e în pauză de masă și asta nu se deranjează nici dacă un cataclism e pe cale să se producă. Mergem pe jos, nu e departe. Foarte cald, un nou sentiment de curgere a soarelui prin vene. Nu mai știam dacă e cald pentru că sunt întradevăr 40 de grade cu o udimitate ce le potenează, sau e atât de cald pentru că ne apropiem de Veneția.

Din Mestre sunt două posibilități de a ajunge la Veneția cu transportul în comun. Din Gara Venezia Mestre cu trenul până în Gara Venezia Santa Lucia, legată cu uscatul prin calea ferată care traversează podul translagunar. Sau cu o serie de autobuse care te duc până în Piazzale Roma (pe lângă Gara Santa Lucia, la intrarea în lagună). Din motive care îmi sunt acum necunoscute (asta pentru că data viitoare voi lua cu siguranță trenul ca să ajung și eu pe celebra Santa Lucia care apare în toate filmele despre Veneția, văzute ulterior), noi am ales autobusul. În 20 de minute am ajuns în Piazzale Roma, dar deja se putea vedea laguna, apă, multă apă, miros de mare, iar soarele lucea în orice petec ud.

P1110468

În Piazzale Roma, ajung de altfel toate autobusele turistice care leagă Veneția de cele mai mari aeroporturi din zonă Marco Polo și Treviso. Această piață este locul de unde pornesc vaporetto-urile sau alte ambarcațiuni spre inima adevăratei Veneții. Piața aceasta, un loc turistic în sine și deosebit de aglomerat, are ca centru modernul pod peste Canal Grande, Ponte della Constituzione, inaugurat în 2008. Pentru 8 euro (anul 2009) ne-am cumpărat câte un bilet dus-întors la vaporetto. Existau și alte modalități. Vaporetto este un fel de autobus pe apă, dar există și așa numitele taxiuri pe apă, ambarcațiuni mai mici pentru mai puține persoane dar care costau în consecință. Nu le recomand decât dacă ai mulți bani și nu-ți pasă de ei, căci sentimentul de a te îndrepta pe Canal Grande spre Piazza San Marco este minunat, oricum.

P1110475

Veneția te copleșește imediat ce intri mai adânc în tainele ei. Clădirile extraordinare ce par că plutesc pe apă, culorile uluitoare, patina timpului, îndrăgostiții înlănțuiți și din când în când câte o gondolă ce plutește ușor, toate acestea nasc un sentiment unic. Iar tu ești încă pe apă, n-ai văzut nimic din farmecul străduțelor sau al piețelor seculare. Mirosul sărat al mării care-ți inundă nările este extraordinar. Nu-i înțeleg pe cei care spun că Veneția miroase urât. Veneția miroase a apă sărată, a apă de mare, ce este dezgustător în asta?

P1110511

P1110516

Cum treci de podul Rialto, deja te afli în inima Veneției. Podul Rialto este cel mai cunoscut Pod din Veneția, construit la finalul anilor 1500, asta după ce s-a încercat sute de ani unirea celor două maluri prin poduri de lemn care s-au prăbușit. Este o construcție solidă și un important punct de atracție printre obiectivele turistice ale Veneției. De aici mai înaintăm puțin pe Canal Grande și ajungem în splendida Pizza San Marco. Am recunoscut-o de la poștă, Palatul Dogilor în dreapta, Campanille în stânga, iar în mijloc tronează Catedrala San Marco cu povestea ei impresionantă. Dacă mi-aș fi dat răgaz, aș fi plâns cu siguranță, însă rămăsesem fără aer și aveam nevoie să respir, ca Veneția să mă poată seduce pe parcursul întregii zile ce avea să urmeze.

P1110505

P1110526

Mi-am amintit, de pe vremea când mă uitam la Sunset Beach că Meg și Ben doreau să ajungă la Veneția… era o imagine mentală de care m-am agățat ani de zile. În acea zi aveam însă să o trăiesc. Am urcat în Campanille și mi-am tras sufletul cu Veneția la picioarele mele, am rătăcit pe străduțe lăturalnice și am fremătat pe fiecare pod mai mic, m-am îndrăgostit de cântecul gondolierului și nu în ultimul rând am luat cina „cu vedere la apus și la Canal Grande”. Când aglomerația părea că se mai rarefiază, ne-am bucurat mai bine de imensa piață venețiană, mi-am pus o mască și deși era august mi-am imaginat că sunt la carnaval.

P1110585

Apoi am colindat străzile din centru, ticsite de magazile de lux, perfecte pentru window shopping și am lăsat să cadă noaptea peste Veneția înainte de a o părăsi. Nu am vizitat muzee, nu am făcut ce face tot turistul la Veneția și nu ne-am lăsat dominați de mulțimile de fotografi asiatici. Am gustat Veneția în stilul nostru, a fost ca un shot luat într-un moment de mari emoții și apoi am plecat mai departe fără să facem poze, doar ne-am bucurat de felul în care felinarele scriau o altă poveste pe Canal Grande.

P1110698

Ne vom întoarce, ne vom întoarce la tine oraș fabulos. Ne-ai sedus, iar noi te-am abandonat, dar nu pentru totdeauna… 

Mestre – primul contact cu Italia

Deși prima dată am pus piciorul în Italia pe aeroportul de la Treviso, din acest orășel despre care am auzit că e simpatic foc, nu am văzut absolut nimic. Din fața aeroportului ne-am urcat într-un autobus, care pentru 5 euro (anul 2009) ne-a adus la Mestre, foarte aproape de Veneția cea mult dorită și peste măsură vizitată. Drumul Treviso-Mestre a fost unul edificator pentru ce urma să „pățesc” cu Italia, căci m-a suprins plăcut cu acele mici așezări curate și primitoare.

Însă primul contact cu Italia, l-am avut cu adevărat în Mestre. Mestre este un oraș, la prima vedere foarte mic, dar de fapt, cu vreo 50.000 de locuitori și face parte practic din teritoriul Veneției (partea continentală a Veneției). Are o poziție cu adevărat favorabilă, datorită legăturilor de transport spre Veneția și se spune că va rămâne punctul de pornire în explorarea lagunei Veneției.

Îmi amintesc că eram sub impulsul sentimenului de bine și inedit, după ce am finalizat perfect primul meu zbor cu avionul. Mai apoi era foarte cald, un august torid, amplificat de aglomerație, dar totuși ce respiram era un aer splendid mediteraneean, un aer care mi-a făcut mult bine psihic și care m-a făcut să-mi placă dincolo de cuvinte tot ce vedeam. Și nu exageram, acum privind în urmă pot spune că nu exageram.

P1110883

Am ales din timp pentru escapada italiană, cazare în Mestre. Ni se părea foarte accesibilă atât pentru Veneția cât și pentru alte orașe din zonă, pe care speram să le vedem în zilele de ședere în țara lui Casanova. Fără să știm exact ce rezervăm (eram începători), am rezervat o cameră la Hotel Centrale, foarte central după cum îi spune și numele, dar până la urmă am făcut câteva drumuri pe jos către Gară și Autogară, aflate ambele cam la 15 minute de hotel. Am aflat ulterior că hotelul dispune de o capacitate imensă, sute de camere, dar toate destul de micuțe (nici nu ai nevoie de mai mult, dacă îmi permiteți). Dacă ar fi să repet cazarea aș alege fără să clipesc aceste hotel, dar și Meste pentru plimbările din zonă. Camerele au fost curate, micul dejun continental sațios, iar prețul foarte decent față de ce se practică în Veneția. O să-mi amintesc mereu cu drag de camera de la Centrale și de discuțiile noastre din fiecare dimineață, în drum spre alt oraș.

P1110462

Mărturisesc că orașul propriu-zis nu l-am vizitat foarte mult, mai mult a fost vorba despre drumurile Hotel-Gară-Autogară, puzderia de magazine asiatice (foarte multe) și o seară tare drăguță la o pizzerie căreia, din păcate nu-i mai rețin numele, dar îi rețin pizza ca una dintre cele mai bune mâncare vreodată în Italia.

P1110885

Recomand Mestre pentru că:

  • prețurile sunt cu mult mai bune ca în Veneția
  • atmosfera nu este aceiași, dar fiind mai puțin turistic, ește și mai puțin aglomerat
  • ca peste tot în Italia găsești înghețată bună și culmea localul este deschis în orele de pauză când parcă toată Italia e pe stand by
  • legături excelente cu trenul spre destinațiile din apropiere (Veneția, Padova, Verona și chiar Bologna)
  • cazare mai ieftină (cu mult) și nopți mai liniștite
  • experiența unui orășel de lângă unul dintre cele mai aglomerate locații turistice din lume
  • un oraș în care aș putea locui (și chiar mi-ar place, vă spun sincer)
  • o poartă spre Italia

P1110884

Obiective turistice:

  • Torre dell’ Orologio
  • Palazzo da Re
  • Catedrala de secol 17 St. Lawrence
  • Palazzo Podestarile (Primăria)
  • Orto Botanico Locatelli (Grădina Botanică)