Am ajuns la Roma datorită unei conferințe interdisciplinare și totul până la plecarea spre Roma a fost atât de haotic: „hai la Roma!”… „vin și eu, mai vine și…”… „o să fie interesant, n-ai de ce să te sperii…”, „ei, de parcă o să merg în Italia condiționat de cine mai vine…” etc etc…

Am zburat la Roma într-o zi mohorâtă de noiembrie, când la Cluj deja se făcea întuneric de pe la ora 17. A fost primul meu zbor de noapte, prima decolare și prima aterizare noaptea. La Roma ploua când am ajuns și n-am văzut nimic de la Fiumicino și până la Hotel Sant Angelo unde am fost cazați. Din acea seară îmi amintesc de știrile despre fotbal, pe care un reporter le discuta la radio într-un ritm amețior, de luminile orașului și de cât de puține știam despre Roma, din păcate. Și cum aș putea uita, îmi amintesc de Unforgettable, Nat și Natalie Cole m-au condus pe muzica lor chiar la intrarea în Roma. Am dormit dusă în prima noapte, numai pentru a mă trezi pe la 6 în ziua următoare și să o iau pe jos spre Ponte Sisto… au urmat 5 zile demențiale în care am ieșit din Roma, am avut două tururi prin regiune (Tivoli și Castelli Romani). Am luat Roma la pas de mai multe ori, am trecut prin prima mea conferință mare și cum altfel… m-am îndrăgostit de Roma (nici nu era greu).

În următorul articol o să vă povestesc și ce am văzut și făcut la Roma, dar mai ales o să vă vorbesc despre ce să nu ratați dacă ajungeți și voi în Cetatea Eternă. Până atunci vă las cu albumul pe care m-am chinuit ieri să-l urc pe Facebook că nu am urcat în viața mea atâtea poze pe Facebook, dar dacă Roma nu merită, nimic nu mai mai merită 😉

Me@Rome 🙂