Lili de la Plăcerea de a călători, s-a întors din prima vizita de Italia pe 2014. Zic prima, pentru că până în aprilie mai urmează încă două, da, TOT ÎN ITALIA 🙂 Și pentru că nu a vrut să ne înverzim de invidie, a acceptat să o iau la întrebări despre această primă vacanță, mai ales că știe Lili că vacanța asta a ei a fost undeva, unde eu cred că și mor dacă nu ajung în viitorul apropiat: pe Coasta Amalfi…

Dar nu am vorbit cu Lili numai despre asta, am lăsat Italia în prim plan și am vrut să aflu, de pe margine, informații prețioase despre călătoritul cu bebelușul, căci în ultimul an, de când a venit Irina pe lume, Lili călătorește cu fetița și pare foarte frumos ce se petrece în călătoriile lor.

Așadar, dragi iubitori ai Italiei, luați de citiți un interviu frumos venit de la un om frumos ce s-a plimbat prin frumoasa Italie! Deci totul e despre frumos, sper să vă placă 😉

1. Nu ești la prima vizită în Italia și pe lângă asta ai călătorit și destul de mult. Totuși ai spus despre recenta ta vizită în Italia că a fost „cea mai frumoasă vacanță”, de ce? 🙂

Așa am spus?! (chicotând de fericire).

Așa este, probabil. A fost cea mai frumoasă vacanță pentru că vine în încheierea unui drum lung al căutării de sine, vine într-o formulă echilibrată, matură și sănătoasă și vine alături de o îngerașă mică și veselă. Nu îmi permit să fac asumpții despre Napoli în sine ca destinație, vacanța în final este o stare de spirit. Vacanța îți oferă acel gap fără griji în care fericirea să se manifeste la cote înalte. Suplimentar, ca ingredient al unei călătorii frumoase, aș adăuga pofta. Să poftești la vacanță, să o imaginezi, citești, visezi … toate acestea vor garanta ulterior o experiență inedită, un timp fericit.

2. Ce ai reușit să vizitezi de această dată și cum te-ai descurcat cu planul, căci știu că ai plecat de acasă cu un plan meticulos alcătuit?

În general, plec de acasă cu un plan bine alcătuit.

Uneori acest lucru pare să șterpelească ceva din frumusețea poveștilor romantice, precum rătăcirile pe străzi anonime însoțite de o poveste picantă. A îți permite să pleci de acasă fără să știi unde ajungi, în general provoacă cost suplimentar, pe care trebuie să ți-l permiți concret, în buzunar.

Nu am făcut o excepție acum, călătorind alături de un copilaș mic. Am schițat un plan, dar am adăugat marjă de eroare considerabilă. Am ținut cont și de faptul că un copil te îndeamnă mai mult la activități outdoor, decât indoor. În plus, am respectat timpul copilului, cu grijă și atenție deosebită la somn și mâncare.

3. Nu mai știu dacă erai chiar un mare fan Italia, dar am simțit eu așa, că după vacanța aceasta te-ai apropiat mai mult de țara asta faina. Merita Italia să fie descoperita?

Cu mâna pe inimă, aș putea spune că sunt o iubitoare a nordului îndepărtat. Nu a Italiei. Nu așa ardente ca tine, în mod sigur.

Acest merită care apare în multe întrebări generează în mine un răspuns prea vag și prea ambiguu. În ce mă privește, orice experiență, țară, om, cultură, Dumnezeu – merită. Absolut orice are viața să te învețe sau să te trăiască, merită. În concluzie, și Italia merită!

Mai puțin filozofic vorbind, pizza ca-n Napoli nici în Italia nu găsești, expresso de-ți crapă inima-n două e mai gustos acolo unde s-a inventat. Da, merită!

4. Călătorești mult cu fiica ta, este Italia child friendly? Ce le recomanzi familiilor cu copii care vor să viziteze Italia?

Opinia mea despre child friendly e că ecuația de echilibru, sănătate și voie bună un copil o regăsește în sânul familiei. Nu mă hazardez să afirm că nu contează niscaiva detalii practice, dar nu le cresc importanța. Cu adevărat semnificativ consider că depinde de mamă, de tată cum se împrietenește copilul cu stimuli noi. În cazul de față cu Napoli.

În ce ne privește, călătoriile reprezintă un moment de grație, iar copilul nostru nu poate fi altceva decât beneficiarul acestei stări minunate. Cred cu tărie că micuța absoarbe orice fărâmă de lumină din privirile noastre, ca apoi într-un viitor de adult, când copilăria timpurie îi va fi uitată, aceste fărâme de lumină vor reprezenta izvorul dătător de viață la care se va adăpa inconștient.

Nu recomand altceva părinților decât să aibă curajul să-și privescă copilul cu adevărat. Micuțul e o oglindă fidelă a lucrurilor nespuse. Copilul te învață el însuși ce nevoi are, ce dorințe, iar ție ca părințe îți rămâne să le îndeplinești pe primele, să le asculți pe cele din urmă.

Child friendly? Nu m-am întâlnit cu vreun disconfort real și practic, călătorind cu cea mică. Nu pot afirma nici că e, nici că nu e child friendly.

5. Să trecem puțin la partea pragmatică a lucrurilor. Este Italia o țară scumpă comparativ cu alte țări europene recent vizitate? Cam pe ce buget ne putem baza pentru o vacanță ca aceasta din care te-ai întors?

Nu este Italia mai scumpă decât orice altă țară europeană. Sigur, sudul este puțin mai ieftin decât zona nordică de la granița cu țara băncilor și-a banilor. Urăsc să dau cifre exacte, pentru că ele sunt interpretate și răsinterpretate (ah, nu bea decât apă de la cișmea? ah, doarme la hostel? ah, mănâncă un sandwich?)

6. Ai dat nas în nas cu locuri supraevaluate, care te-au dezamăgit? Sau care nu arată ca în poze? (Coasta Amalfi chiar arată într-un mare fel în poze) 😀

În industrie, totul e supraevaluat. Acest necesar de a vinde, a avea, a merge, a te afișa pe facebook și nu numai, a arăta … au condus inevitabil către un consumerism acut.

Insula Capri e supralicitată și exclusivistă. Are acea magică cărare numită via krupps, dar nici urmă de pescari bătrâni și filozofi care să o coboare în liniște și tăcere, numai o hoardă de turiști scăpată puțin de sub control în grădinile lui Augustus care dau spre viaKrupps. Are acel munte al soarelui are o priveliște minunată, dar sensibil slăbuță în comparație cu toată coasta amalfitană.

Mda, Capri e fără rost. Însă vezi tu, dacă ajungi acolo, te gândești că nu vei mai ajunge curând și muști din portofel niște euroi să-i arunci pe ferry. Apoi bei o cafea în piazzetta. Una adunată cu alta rezultă că această insuliță nu-i altceva decât o mâncătoare de bani.

7. Ne poti face un top al locurilor vazute Italia (cu diferite ocazii) în functie de preferintele tale. Poti justifica unde simti nevoia.

Un top atipic (a nu se considera ordinea, pentru că nu există real, toate locurile de mai jos mi-au plăcut mult de tot) e compus din Giardino dei Tarochi (pentru că rar am simțit atâta spiritualitate în ceva păgân și condamnabil de biserica clasică) și Veneția (pentru că orice alt oraș care se declară veneția nordului sau mica veneție are ca referință Veneția însăși. Acest oraș e unul din puținele în care m-aș întoarce și-aș dori să-l văd în straie de carnaval sau complet pustiu într-o iarnă oarecare. Mă gândesc că și datorită cărții Veneția iarna!)

Sigur că mi-a plăcut Italia cu totul: orașul ce dă sindroame halucinogene, cele cinci pământuri sau lacul Como.

Ține cont că încă n-am văzut Sicilia! Iar pe aceea o visez continuu înflorită-n portocali!