Aici, scriu de dor…

De fapt eu așa am început să scriu. De DOR… Nu pentru că am simțit vreodată că am veleități de mare scriitor sau că am simțit eu că aș putea vinde ceva scriind, ci de dor. De oameni, locuri, întâmplări, cărți, povești. De dorul lor, din nostalgie, din amintire. Așa s-a născut primul meu proiect drag, Bialog-ul, așa s-a născut și acest mic proiect, pe care după 2 săptămâni de brainstorming l-am numit Vizitează Italia. Dar știți povestea

Nu vreau să vând Italia cu ocazia asta și nici măcar nu știu dacă o să pot să fac pe cineva să o viziteze, dar vreau ca ea să existe în poveștile mele, în preocupările mele, dincolo de vizitele mai mult sau mai puțin anuale în cizma scăldată de mări albastre și soare arzător. Frumusețea e, însă, alta. Ea constă în faptul că și alți oameni se regăsesc în dorurile mele, oameni cu pasiuni de același fel, oameni cu Italia în sânge, oameni cu povești, oameni cu alte doruri, OAMENI.

După un început în forță (cam ca toate începuturile), am lăsat cam pe stand by în ultimele două luni acest proiecțel. Între timp am mai fost în Italia o dată, în altă parte decât până acum, dar parcă nu am avut suflu să scriu, deși dorul de Italia s-a instalat imediat ce am ajuns din nou acasă. Până am tot ales poze, până am tot cosmetizat articole pentru Bialog, până m-am tot gândit dacă ar mai putea fi o altă oportunitate de plecare spre Italia anul acesta (ce n-aș da să reeditez 2011-le cu cele 3 vizite italiene ale lui), până m-am tot fâstâcit, aici se scurgeau zile, săptămâni fără articole, zile fără poveste. Adică, mă rog, povestea exista, încă mai există, doar că numai în capul meu, nu era scrisă, nu se cerea scrisă. Dar toate se vor scrie până la urmă… toate…

Revenind la oameni și la faptul că au populat și pagina de facebook Vizitează Italia, vreau să le mulțumesc și să îi asigur că proiectul va continua atâta timp cât dorul va exista, căci asta e esența lui, ideea lui, valoarea lui. Și fiecare persoană care citește și se regăsește în ceea ce scriu e binevenită ori de câte ori simte nevoia să se alăture dorului meu. Nu vreți să știți cât de entuziasmată sunt, când cineva îmi spune: “ți-am citit de nenumărate ori articolul X sau articolul Y” sau “după ce am citit despre Cinque Terre la tine am mers și eu să le vizitez și ai avut dreptate, e Raiul pe Pământ”…

Cam despre asta e vorba, cam despre asta scriu, chiar dacă nu zilnic, săptămânal ori într-un ritm susținut… Grazie Mille!

DSCF1866

8 thoughts on “Aici, scriu de dor…

  1. Am mers in Italia pentru a verifica daca “dorul” unei persoane dragi mie este contagios. Am mers sa-i pot intelege sufletul mai bine .Anul asta se termina cu Sardinia , pentru mine povestea se termina , apoi dorul e doar al meu !

    1. Câtă pasiune în comentariul acesta și cât adevăr în: “am mers sa-i pot intelege sufletul mai bine”… da, atunci când cunoști cele mai adânci doruri ale cuiva, i-ai cunoscut și sufletul pe de-a-ntregul…

  2. Dragă Bianca, e entuziasmantă dragostea ta pentru Italia.
    Şi chiar e o idee de business, de ce nu, mai ales atunci când cunoşti bine locurile şi produsele. Succes mult!

    1. Multumesc Laetitia 🙂 Cine știe… pe viitor 😉 “You never know what events are to transpire to get you home” :))

  3. Pentru baiatul meu din viitor, daca isi va fi dorit sa ma cunoasca mai bine, si de dor de mine, cea din trecut, cu tot ceea ce am cunoscut, mi-am facut si eu blogul. Intre timp, m-am schimbat si eu, s-au schimbat si povestile de pe blog. :))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *