Cum mi-am pierdut (aproape) toate pozele de la Vatican

Și că tot am ajuns la capitolul Vatican, să vă povestesc și ce noapte horrror am avut după acea vizită. Cred că am „fluierat în Biserică” de mi s-a putut întâmplat așa ceva 🙂

Fusesem la Vatican cu un coleg român (genul cu aparat profi și toate obiectivele după el) și o tipă din Egipt cu care m-am împrietenit subit la Roma. La finalul zilei, tipa m-a rugat să-i aduc a doua zi pozele pe stick, așa că imediat ce am ajuns la hotel le-am descărcat. De aici parcă sunt amnezică, deși nu băusem absolut nimic (unde mai pui că tipa aia din Egipt nu bea nici măcar două picături de vin, că religia, că nu știu ce… etc). Cert este că atunci când să i le pun pe stick, din aproximativ 200 de fotografii cred că am mai găsit abia 20. Nooooo! Le caut de zici că viața mea depindea de ele…

Partea proastă este că în acele timpuri imediat ce le descărcam pe laptop, mi se ștergeam de pe aparat că să îl am curat pe a doua zi. Așa că iată-mă la primul șoc de acest gen, că doar știți voi cât țin eu la poze. Sunat Clau în țară, el săracu pe la București cu treabă, nu prea putea pricepe ce am făcut de nu mai apar niciunde pozele de care vorbeam, în plus vorbeam ca o isterică (ceea ce ce chiar eram atunci)… Nici până în ziua de azi nu știu ce s-a întâmplat, le-am șters de pe aparat, dar nu și din laptop asta e clar (că unele au rămas), de copiate erau copiate că le vizualizasem odată pe toate și cu asta am rămas… Mai să nu mă apuce plânsul.

Ce mai, am dormit groaznic în acea noaptea, teoretic erau doar niște poze, practic erau pozele mele. Sigur că avea colegul meu de 15 ori mai multe decât făcusem eu, eram acoperită la acest capitol, dar măi… cum se poate să dispară? Cred că m-am trezit din oră în oră să verific dacă nu cumva au reapărut, îmi părea așa de rău de ele de cred că am influențat negativ toată karma Romei în noaptea aia 🙂

A fost prima și singura dată, de până acum, când am pățit așa ceva, dar am tras niște învățămine din asta:

  • nu mai șterg pozele de pe aparat decât după ce le am copiate în cel puțin două locuri
  • sunt mai atentă la ce fac când descarc pozele de pe aparat pe orice device
  • țin infinit mai mult la amintirile mele (ca și de fiecare dată când știi să că le poți pierde așa de ușor)

Voi ați pățit așa grozăvie?

2 thoughts on “Cum mi-am pierdut (aproape) toate pozele de la Vatican

  1. nu uita de backup….sa le ai toate salvate pe 2 harduri..eu le-am tinut toate pe unul singur, pe care, blonda cum sunt, l-am SCURTCIRCUITAT..deci adio poze… Noroc cu Xavier ca el are mai multaminte ca mine…=))

    1. Sunt pe 2 sau 3 harduri, dar atunci nu aveam ce face, eram în deplasare, trebuia sa le depozitez cumva pana ajung acasa 🙂 Clau e mai precaut ca mine la capitolul stocare informatie (și mai ales amintiri, el are și pozele RAW de la nunta, separat pe un hard pe care îl ține numai pentru chestii din astea „importante”). Da, avem noroc de barbati mai organizati ca noi :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *